Vecinatatea muntelui face ca imprejurimile orasului Piatra Neamt sa fie dintre cele mai diversificate si mai pitoresti. Alegem, la sfarsitul saptamanii, un loc pe valea raului Almas, situat la mai mult de 14 kilometri de Piatra Neamt, in inima padurii, dupa satul Almas din comuna Garcina.
Pe valea raului Cuejdi
Iesim din Piatra Neamt pe drumul spre Targu Neamt, DN 15C, si lasam in stanga drumul care duce in satul Garcina. Traseul prin Garcina patrunde pe valea raului Cuejdi pana pe creasta muntilor, peste care se poate ajunge undeva pe la Hangu sau chiar la Poiana Teiului, pe malul lacului de acumulare Izvorul Muntelui, cel creat de barajul hidroenergetic de la Bicaz. Pe acest drum am ajuns nu de putine ori in locul denumit Argintarie, unde se coc in voie afinele, iar mai pe toamna gasesti cu siguranta o specie de ciuperci foarte apreciate pentru iarna: ghebele. Poti ajunge chiar la cel mai mare lac de baraj natural din tara si al doilea din Europa: lacul Cuejdel. Cunoscut foarte putin, acest lac, in varsta de doar 20 de ani, a luat nastere in urma unei miscari tectonice favorizate de un an ploios, cand un versant intreg s-a asezat, prin alunecare, in calea paraului Cuejdel. Mergem mai departe insa pe sosea, pana la urmatoarea intersectie, de unde se desprinde, tot pe stanga, drumul spre satul Almas, DC 146. La inceput, drumul este pietruit din gros, dar dupa cateva sute de metri asfaltul este mai rau decat un sleau, gropile intarite cu bitum fiind un adevarat pericol pentru integritatea autoturismului. Zona deluroasa este inlocuita, incet-incet, de muntele impadurit, in care raul Almas a sapat o vale destul de ingusta. Casele din sat au alura tipica de la munte, lemnul este dominant printre materialele de constructie, iar grajdurile pentru vite au, obligatoriu, fanarul deasupra.
Deschidere ecumenica
Biserica parohiala din sat este vestita prin preotul ei, Mihai Oancea-Almas, care de treizeci de ani pastoreste aici cu o deschidere ecumenica surprinzatoare, cu atat mai mult cu cat nu este dictata decat de respectul pentru creatia lui Dumnezeu, sub toate formele ei. La iesirea din sat, la poala padurii, pe partea dreapta a drumului, se afla Manastirea Almas. Lasata in paragina pentru o perioada din vremea comunismului, manastirea este acum repusa pe picioare de calugari si isi serbeaza hramul de „Sfantul Nicolae”, la 6 decembrie, si in Duminica Tuturor Sfintilor. Conform traditiei, pe locul actualei manastiri a existat o veche obste calugareasca statornicita inca din secolul al XV-lea, sub conducerea sihastrului Almas, venit din Transilvania. Cu ajutorul Ecaterinei Cantacuzino, sotia spatarului Iordache Cantacuzino, aici s-a construit, in 1715, un schit de maici. In 1821, boierul Lupu Bals si monahul Rafail zidesc actuala biserica pe locul vechiului lacas din lemn, iar in 1851 aceasta este supusa unor ample lucrari de renovare pe cheltuiala boierului Palade. Din vechile constructii se mai pastreaza si astazi turnul-clopotnita de la intrarea in manastire si o casuta de tip taranesc datand din 1725, care adaposteste acum Paraclisul „Sf. Nicolae”. Manastirea are sase camere pentru oaspeti, in care, cu rezervari de rigoare, se pot adaposti si turisti. Cine vrea sa faca un traseu mai mare se poate deplasa chiar cu autoturismul pe drumul forestier pana la Manastirea Horaita. De acolo, doar pedestru, se poate ajunge la Schitul Horaicioara, de unde, tot prin padure, pe un traseu de cateva ore bune, se poate ajunge la Varatec si, apoi, Agapia, mergand pe acelasi versant al muntelui.
Vile la tot pasul
Chiar peste drum de manastire incep vilele construite de cei care, dupa caderea comunismului, nu au mai avut oprelisti. Drumul forestier incepe sa fie mai bun decat cel asfaltat si lasat prada gaurilor. Urcam pe valea raului, intre versantii care lasa loc din cand in cand unor poieni insorite. Dupa ce au ramas in urma vilele, marginea drumului, care merge paralel cu Almasul, incepe sa fie populata, din cand in cand, cu vizitatori de sfarsit de saptamana. Gasim un loc in care suntem primii. Lasam masina la umbra brazilor. Un colt de poiana se adanceste pana pe malul apei curgatoare. Dupa firul de apa limpede si rece, muntele se inalta abrupt. Cativa arini si aluni au inaltimea mai mica, iar de jur-imprejur molidul si bradul au trunchiuri si coroane falnice, dovada a varstei seculare. In poiana, soarele lunii cuptor este domolit de vecinatatea umbrei racoroase si de umezeala ridicata din rau. Aerul este curat, fiind filtrat prin miliardele de ace de conifere, usor de respirat gratie vecinatatii apei, iar linistea este masurata doar de susurul paraului.
