Guvernul a decis, in sedinta de miercuri, introducerea taxei pe viciu in acciza si majorarea acesteia din urma de la 1 iulie. Premierul Calin Popescu Tariceanu a explicat ca s-a decis modificarea Codului Fiscal pentru a introduce taxa pe viciu in acciza „pentru o simplificare a procedurilor legate de colectarea si perceperea acestei taxe”.
Adevarul este ca asa-zisa modificare nu este altceva decat ajustarea eleganta a unor greseli guvernamentale pentru a nu fi incalcata legislatia din Uniunea Europeana, care nu permite introducerea unor taxe suplimentare fata de cele specificate in acquis-ul comunitar. Daca nu ar fi fost modificat Codul Fiscal, atunci ar fi trebuit schimbat pachetul de legi ale Sanatatii, ceea ce ar fi daunat imaginii Guvernului si, in special, a ministrului Sanatatii.
Consolidarea taxei pe viciu in acciza
Taxa pe viciu se va aplica la trei zile dupa publicarea in Monitorul Oficial a pachetului de legi privind reforma in Sanatate. Ministerul Finantelor Publice va colecta acciza, urmand sa vireze Ministerului Sanatatii cota reprezentand taxa pe viciu. Totodata, prin modificarea Codului Fiscal s-a decis cresterea accizei de la 1 iulie, conform calendarului de aderare la UE.
Prin adaugarea taxei pe viciu, tutunul va fi accizat cu 32,13 euro la mia de tigarete. De asemenea, alcoolul va fi accizat cu 665 euro pe hectolitru.
Incepand cu 1 iulie, acciza va ajunge la 34,5 euro pe mia de tigari. Pentru alcool acciza va ajunge, de la 1 iulie, la 750 de euro pentru hectolitrul de alcool pur.
Se scumpesc mult tigarile ieftine
„Din punctul nostru de vedere, situatia nu va mai fi tragica, va fi dramatica, ne-a declarat Gilda Lazar, director Corporate Affairs JTI Romania. In conditiile in care taxa pe viciu este consolidata in acciza, de la 1 iulie tigarile se vor scumpi in medie doar cu 10.000 lei/pachet, nu cu 20.000 de lei, daca taxa pe viciu ar fi fost perceputa separat. Oricum, nivelul de accizare care va fi introdus de la 1 iulie 2006 a fost devansat cu un an. Noi, producatorii de tigari, salutam totusi decizia Guvernului de a introduce taxa in acciza, aceasta solutie fiind de altfel si singura care nu incalca legislatia comunitara. Dar pentru a se ajunge aici a fost nevoie de interventia delegatiei Uniunii Europene si de semnalul dat de guvernatorul Mugur Isarescu, care isi vedea periclitata tinta de inflatie. Batalia pentru noi nu s-a terminat, mai spune Gilda Lazar, pentru ca Guvernul urmareste, in viitor, si modificarea accizei minime de la 90% la 100% din acciza aplicata categoriei de pret cea mai populara (MPPC).”
Modificarile aduse Codului Fiscal vor avea urmatorul efect asupra pretului tigarilor: L&M se va scumpi de la 36.000 de lei la 45.000 de lei; Marlboro, Camel, Kent – de la 40.000 de lei la 49.000 lei; Carpati – de la 22.000 lei la 32.000 lei.
Dupa cum se observa, cea mai mare crestere de pret va fi inregistrata pe segmentul tigarilor ieftine, cu aproape 50%. Se ingusteaza astfel ecartul dintre produsele ieftine si cele scumpe, fapt care va incuraja contrabanda cu tigari ieftine. Cu alte cuvinte, pietele si oboarele vor fi din nou „inundate” cu marci din Republica Moldova.
Taria „creste” cu 30%
Bauturile alcoolice se vor scumpi, in medie, cu 30%, ca urmare a majorarii accizelor si a introducerii taxei pe viciu, ne-a declarat presedintele organizatiei patronale din domeniu, Garant, Romulus Dascalu. El a precizat ca scumpirea va fi cu atat mai mare cu cat taria alcoolica este mai mare. Astfel, cel mai mult se vor scumpi vodca, brandy-ul si vinarsul, iar in cazul lichiorurilor majorarea va fi mai redusa. Pretul unui litru de vodca va creste de la 140.000-150.000 de lei (in prezent) la peste 200.000 de lei. Pretul unui litru de vinars va ajunge la aproximativ 300.000 lei, iar cel al unui litru de lichior, la 140.000-150.000 de lei.