22.9 C
București
marți, 23 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăSchaeuble anticipează "şapte ani slabi" pentru economia globală, din cauza măsurilor de...

Schaeuble anticipează „şapte ani slabi” pentru economia globală, din cauza măsurilor de austeritate

Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schaeuble, a declarat că economia globală ar putea trece prin „şapte ani slabi” din cauza programelor de consolidare fiscală necesare în multe ţări, deşi mulţi economişti americani de top pun la îndoială eficacitatea măsurilor de austeritate, relatează Mediafax.

Schaeuble a declarat, într-un discurs susţinut la Universitatea din St. Gallen, Elveţia, la o reuniune a laureaţilor premiului Nobel, că ar putea dura câţiva ani până când măsurile de austeritate vor „da roade”.

„Ar putea urma şapte ani slabi pentru economia globală”, a arătat el, vorbind despre „un troc între durerea pe termen scurt şi câştigurile pe termen lung”.

Ministrul german a subliniat necesitatea unei cooperări mai strânse în Europa cu privire la politica economică, pentru a asigura creşterea pe termen lung.

„Pentru ca asta să se întâmple este nevoie de consolidare fiscală imediată şi reforme structurale în Italia, Spania, Portugalia şi Grecia”, a spus el.

Schaeuble s-a întâlnit cu câteva zile în urmă cu omologul său francez, Francois Baroin, pentru a discuta ideea unei taxe la nivel european pe tranzacţiile financiare.

Cele două ţări au promovat puternic în ultima perioadă coordonarea economică apropiată între statele din zona euro.

Germania este pregătită să-şi asume rolul de deschizător de drumuri în această privinţă, cu iniţiative ca taxa pe tranzacţii financiare şi interdicţia pe vânzările în lipsă, a arătat Schaeuble, deşi nu s-a ajuns încă la un consens larg în zona euro pe aceste chestiuni.

Strategia Europei de a combate criza datoriilor de stat printr-o serie de programe de austeritate a condus la proteste pe străzile din Atena şi Madrid şi a atras critici din partea unora dintre cei mai mari economişti ai lumii.

Una dintre concluziile discuţiilor dintre cei 17 laureaţi ai premiului Nobel prezenţi la St. Gallen privind situaţia economică şi criza financiară din 2008 este că măsurile de austeritate sunt un drum greşit, puţin probabil să aducă economia înapoi pe creştere.

„Austeritatea este o abordare care a fost încercată iar şi iar. În aproape fiecare caz, economia pleacă din frânare în recesiune şi din recesiune în depresie. De ce ţările europene fac asta în mod voluntar mă depăşeşte”, comentează Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru ştiinţe economice.

Un alt economist distins cu premiul Nobel, Eric Maskin, a declarat că măsurile de austeritate doar înrăutăţesc situaţia.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă