Dacă ar fi să definesc într-un mod cât mai pe înțelesul tuturor, atunci aș spune că aceasta va fi rețeaua femeilor din mediul rural care pot fi mai mult decât gospodine, bune doar pentru a crește copii, a umple zilnic oalele cu ciorbe și tocănițe și a îngriji orătăniile din bătătură. Ele sunt femeile care știu și vor să obțină plus-valoare din străbunele rețete de dulcețuri, compoturi și murături.
Să te duci la piață și să vinzi roșiile sau merele, nu obții cine știe ce profit. Dacă le dai la angrosiști, îmi povestesc gazdele cărora le-am călcat pragul, nu vezi banii decât după ce marfa a fost valorificată la tarabă sau în magazine. Dar e posibil ca lotul tău, zăcând în depozit, să se deprecieze. Și atunci nu mai vezi nici un sfanț. Majoritatea femeilor din mediul rural nu-și mai găsesc de lucru, ca pe vremuri, de pildă în industrie. De-asta sunt blocate acum în universul strâmt al gardului care le înconjoară casa. Sunt, în schimb, vrednice, au imaginație, găsind cele mai neașteptate combinații de fructe și legume, pe care știu să le „adoarmă“ în borcane, până se vor „coace“, pentru degustare. Acesta e cel mai important capital al lor.
Program european pentru 2.128 de femei
De aici începe povestea unui program, demarat în 2014, a cărui cofinanțare e asigurată din Fondul Social European, pus în practică de Asociația React. Vor fi invitate în „Anotimpuri la borcan“ nu mai puțin de 2.128 de femei din sate aflate în Muntenia, Oltenia și Transilvania. Era necesar, în primul rând, să se strângă cel puțin 28 de gospodine în comunele calificate în acest fel pentru program. S-au trimis anunțuri către primării. Acolo unde grupele au fost constituite, se învață, pe de-o parte, despre normele de igienă necesare în activitatea asta sau aparatura modernă de care te poți folosi.
Pe de altă parte, sunt cursurile de antreprenoriat. Să știi cum construiești un brand. Altă etapă e legată de bucătăriile comune de care vor beneficia, din această primăvară, femeile hotărâte să treacă de la teorie la practică. Vor fi spații autorizate sanitar, cu tot cu infrastructura necesară. Nu în ultimul rând, aud despre viitoarea piață online. Clientul va avea ocazia vizitei pe „tarabele“ virtuale. Dacă ceva îți face cu ochiul, ai la dispoziție numărul de telefon al celei care s-a ocupat de rețeta cu pricina. Sub sigla programului, recipientele vor dispune de etichete personalizate. Ansamblul de muncă și promovare trebuie să devină operațional la finele acestui an.
Din nou la școală, la 50 de ani
Ei, uite că la cei 50 de ani ai săi, s-a dus din nou la școală, remarcă Maria Matei, mereu cu zâmbetul pe buze, pe care am întâlnit-o nu departe de Capitală, în satul Crețești, integrat în comuna Vidra. Femeia îmi arată solariile. Răsadurile sunt deja vioaie, ascunse de frig în spatele foliilor și păturilor. Are o grădină de 1.500 de metri pătrați, în care fiecare colțișor a primit sarcina sa. „Muncesc alături de soțul meu“, mi-l prezintă pe Gheorghe. Bărbatul spune cât de închisă este piața românească pentru micii producători. Și cum poți să iei țeapă dacă faci afaceri cu angrosiștii. Maria are propria-i tarabă, de zece ani, în București, în piața Progresul, de unde a reușit să adune mai mult de o sută de clienți a căror fidelitate nu mai poate fi pusă la îndoială.
„Atunci când spui omului o vorbă bună, el mai trece pe la tine. Este foarte important să știi să vorbești cu oamenii. Așa capătă încredere în tine“, se arată convinsă femeia. Am întrebat-o ce vârstă au colegele ei de la cursuri, din comuna asta, și mi-a spus că între 20 și 50 de ani. „Unele au venit din curiozitate, altele chiar sunt puse pe fapte mari“.
Apoi îmi povestește despre familia ei, care se trage din Iași. Aflu că și părinții săi și-au schimbat destinul, cu mai bine de 30 de ani în urmă, când s-au mutat în partea asta de țară, în căutarea unei vieți mai bune. Gazdele mele au doi copii mari, fiecare deja la casa lui.
„Sunt deschisă la schimbare. Soțul mă susține. Cred că la orice vârstă poți să-ți schimbi destinul și să faci ceva deosebit“, se referă Maria nu numai la primele cursuri prin care a trecut, de preparare a gemurilor și murăturilor, după normele europene, ci și la următoarele, unde vrea să se înscrie, de antreprenoriat
. „Ca femeie, trebuie să dorești mai mult. Eu știu că pot mai mult“, apoi îmi vorbește despre recolta din fiecare an care depășește, în total, o tonă de legume și de fructe, despre cum îngrijește pământul, cum pune, o dată la trei ani, bălegar, despre cât de importantă e mazărea, pentru că ea azotează, în mod natural, terenul, fără să mai fie nevoie de cine știe ce chimicale. Și pentru că lumea, la piață, i-a cerut murături, dulcețuri, compoturi, bulion, s-a apucat, de opt ani încoace, să umple borcanele cu așa ceva, lucru care până atunci era valabil doar pentru propria-i cămară. E bine așa, zice ea, în condițiile în care nimic nu se mai pierde. Până și ultima roșie are viitorul asigurat.
Gogonele cu alune
Zacusca cu pește, dulceață de ardei, gogonele cu alune, gem de pătlăgele verzi cu nucă, zacuscă cu ghebe. Mă opresc în mijlocul unei liste cu mult mai lungi. Ai învățat de la mamă sau bunică ce și cum să faci, ca nimic din borcan să nu se strice. Dar dacă începi, din propria imaginație, să jonglezi cu legumele și fructele? Aud că zacusca cu pește este un spectacol desăvârșit pentru papilele gustative. Mă conving apoi, ajungând acasă la familia Dumitrache, în satul Siliștea Snagovului, aparținând de comuna Gruiu. Ai impresia, pătrunzând în zona asta, că unica activitate agricolă e vânzarea de pământ în scopuri imobiliare, având în vedere numărul mare de bucureșteni care, de 25 de ani încoace, au alergat după un petic de grădină. Și totuși nu e doar atât.
Petra, gazda mea, dovedește asta. Alături de nepoata ei, Cristiana Radu. Amândouă trecute prin cursul de antreprenoriat. Și cum să nu-ți bată la poartă noii vecini, bucureștenii, dacă simt mirosul preparatelor fierte în grădină, la pirostrii?! An de an, cămara familiei Dumitrache se umple cu cel puțin 500 de borcane. „Tu mai ai un borcan de zacuscă cu pește?“, o întreabă Petra pe cea care-i este și fină. Cristiana dă o fugă în apropiere, la casa ei, și vine cu borcanul. Printre ultimele, din sezonul trecut.
„Cea mai bună cale de promovare este Internetul“
Poftim de vezi cum ți se provoacă o ploaie în gură! Așa s-a întâmplat când Asociația React a organizat întâlniri ale femeilor din mediul rural cu reprezentanți ai diverselor companii. Urmând principiul că mulți oameni care lucrează între betoanele și sticla orașelor vor să simtă, când deschid capacul borcanului cu bunătăți, amintirea bunicilor. Unul dintre planurile asociației e legat de pătrunderea bunătăților și în magazinele specializate în comercializarea produselor tradiționale din București și din alte mari orașe. „Cea mai bună cale de promovare este Internetul“, afirmă la unison cele două femei.
Altfel, le văd întristându-se la gândul piedicilor pe care ți le pune birocrația, dacă vrei să faci ceva pe cont propriu. Chiar și când ai o grădină nu foarte mare, de 1.500 de metri pătrați, cheltuielile se dovedesc sufocante. Un singur exemplu este elocvent, bălegarul. Plătești nu mai puțin de 500 de lei pentru patru tone de asemenea materie, luată de la fermele de animale. Așa-ți trebuie, dacă vrei să îngrași natural pământul! Prea departe gândul creditului la bancă, pentru a cumpăra mai mult pământ, a extinde solariile, a face propriul sistem de desfacere, zice Petra. Femeile pe care le-am vizitat, și cu siguranță că și colegele lor din acest proiect, se mulțumesc cu tot ce au. Bucata lor de grădină și sprijinul familiei.
„Se poate câștiga o pâine din agricultură. Chiar și în condițiile de acum. Totul este s-o faci în mod inteligent“, îmi amintesc remarca primei mele gazde, Maria. Ele acceptă că, fiecare în parte, reprezintă o picătură. Am înțeles însă gândul lor. Unite în viitoarea rețea, pot face un ocean.
