În mod expres, interpusul evazionistului Said Baaklini, Bachir Wissam, a cerut instanţelor de judecată desemnarea firmei lui Remus Borza, Assistance Insolv SPRL, pentru a administra insolvenţa, falimentul şi vânzarea pe bucăţi a Institutului Naţional al Lemnului.
Terenuri extrem de valoroase situate în zona de Nord a Capitalei au fost vândute de Remus Borza şi asociata sa, Nicoleta Munteanu, în condiţii suspecte. Din tranzacţiile INL, Borza şi asociata sa au primit comisioane de 10% plus TVA. Lichidarea se întinde de şapte ani, timp în care s-au plătit, lunar, şi onorarii.
Înfiinţat în 1933, având de-a lungul timpului mai multe titulaturi, Institutul Naţional al Lemnului (INL) a gestionat timp de aproape 80 de ani tot ce a însemnat dezvoltarea industriei de exploatare forestieră şi producţia de mobilă. Aici s-au proiectat combinatele şi centrele de exploatare, o reţea de 40.000 km de drumuri forestiere, dar şi şoseaua Transfăgărăşan. S-a lucrat şi pentru partenerii străini, în China funcţionând şi acum fabricile de producţie de mobilier “desenate” la INL. Strategiile economice impuse de factorii politici aflaţi la putere mai ales după anul 2000 au împins Institutul către un blocaj financiar. Un blocaj aparent, din care se putea ieşi. Doar că nu s-a dorit. Din contră, INL a fost abandonat de guvernanţi şi lăsat pradă loviturilor unor afacerişti controversaţi ce au avut un singur scop: să pună mâna pe activele de circa 30 de milioane de euro deţinute de acesta.
Iar omul care a desăvârşit lichidarea Institutului Naţional al Lemnului a fost Remus Borza, avocatul- deputat de al cărui nume sunt legate multe, multe alte falimente şi insolvenţe controversate.
Sub ochii autorităţilor, libanezul Said Baaklini a dat Institutului lovitura de graţie
Printr-o nefericită conjunctură, INL a ajuns în martie 2008 în ipostaza de a fi somat de Administraţia Fiscală Sector 2 Bucureşti să achite echivalentul sumei de 3,5 milioane de euro reprezentând taxe, impozite, penalităţi şi penalităţi la penalităţi. Deşi se putea găsi atunci o soluţie, conducerea INL nu a făcut nimic. Şi nici acţionarul unic, Autoritatea pentru Valorificarea şi Administrarea Activelor Statului (AVAS). Brusc, s-a aflat că întreaga datorie a Institutului a fost achitată de omul de afaceri libanez Said Baaklini. Fără a avea o înţelegere anterioară cu Institutul sau cu AVAS, libanezul Baaklini a achitat respectiva sumă de 3,5 milioane de euro urmărind preluarea forţată a INL. Sesizaţi, procurorii au închis dosarul. Baaklini a fost astfel lăsat liber să ceară fie achitarea imediată a datoriei de 3,5 milioane de euro, fie preluarea acţiunilor INL. Nu s-a ajuns la o înţelegere, astfel că în anul 2011 instanţele comerciale ale Tribunalului Bucureşti au fost chemate să soluţioneze intrarea în insolvenţă, dar şi lichidarea directă a INL în mai multe dosare distincte. Angajaţii neplătiţi cereau insolvenţa, AVAS şi Said Baaklini solicitau lichidarea.
Într-un dosar, judecătorul Ion Stanciu a aprobat insolvenţa. În celălalt, judecătorul Mircea Moldovan a avizat lichidarea. Decizii paralele cel puţin ciudate. Administrarea insolvenţei a fost atribuită iniţial, la data de 21.06.2011, firmei A&A Consultans. Lichidarea, a fost şi ea atribuită, tot iniţial, firmei Prime Insolv. Spunem “iniţial” deoarece în scurt timp lucrurile aveau să ia o traiectorie ciudată. Oricum, şi administratorul judiciar, şi lichidatorul au reţinut în documentele emise faptul că un anume Bachir Wissam deţinea împotriva Institutului Naţional al Lemnului o creanţă de 13,586 milioane lei, plus o dobândă legală de 2,529 milioane lei. Această creanţă reprezenta de fapt datoria pe care Said Baaklini o achitase la ANAF în numele Institutului, datorie ce fusese cedată acestui Bachir Wissam. Din poziţia de creditor majoritar, interpusul lui Baaklini, Bachir Wissam, a încercat să controleze dosarul de insolvenţă, dar şi dosarul de lichidare. Cum, probabil, practicienii în insolvenţă şi în lichidare desemnaţi nu răspundeau cerinţelor imediate de preluare şi de vânzare a activelor Institutului, în foarte scurt timp instanţelor de judecată li s-a cerut înlocuirea acestora. Bachir Wissam, omul libanezului Said Baaklini, l-a cerut, expres, pe … Remus Borza.
Borza, cerut de omul lui Said Baaklini să “rezolve” Institutul
La data de 1 septembrie 2011, în dosarul de insolvenţă 45426/3/2011 Bachir Wissam a cerut judecătorului Ion Stanciu să înlocuiască firma A&A Consultans din funcţia de administrator judiciar la Institutul Naţional al Lemnului cu firma Assistance Insolv deţinută de Remus Borza şi Nicoleta Munteanu. Judecătorul Ion Stanciu, ce în trecut îi oferise lui Borza zeci de dosare de insolvenţă, a aprobat imediat solicitarea. Dincolo de argumentele juridice invocate, un lucru este însă cert: Bachir Wissam, omul lui Said Baaklini, nu l-a ales întâmplător pe Borza. Cu siguranţă au existat anterior discuţii în interiorul grupării Bachir-Said-Borza privind strategia ce trebuia aplicată la Institutul Naţional al Lemnului.
Faptul că libanezii au fost mână în mână cu Remus Borza a fost confirmat după două săptămâni şi în celălalt dosar, de lichidare. Tot la solicitarea lui Bachir Wissam, judecătorul Mircea Moldovan a aprobat şi el, la data de 13.09.2011, în dosarul 42298/3/2010, înlocuirea lichidatorului Prime Insolv cu firma Assistance Insolv a lui Borza. Se desăvârşea astfel planul libanezilor de a controla direct, fără perdea, distrugerea Institutului Naţional al Lemnului. Ceea ce s-a şi întâmplat. S-a renunţat la procedura insolvenţei, fiind îmbrăţişată doar varianta lichidării.
Terenurile ciopârţite au fost vândute, predominant, tot către arabi. Borza a luat comision de 10%
După ce şi-a obţinut confirmarea de la cei doi judecători ce îi ofereau de ani buni de zile dosare de insolvenţă, Remus Borza a dus Institutul Naţional al Lemnului în direcţia lichidării. Şi-a fixat o retribuţie de 4.000 de lei lunar plus TVA, dar, cel mai important, şi o cotă de 10% plus TVA din tot ce urma să lichideze la INL.
Deja în decembrie 2011 firma Assistance Insolv a lui Remus Borza propunea vânzarea unor terenuri pe care INL le deţinea în partea de nord a Capitalei, într-o zonă vânată de dezvoltatorii imobiliari. Conform unor informaţii, bucăţi importante din INL au fost rapid vândute de Borza şi asociata lui, Nicoleta Munteanu, către firmele deţinute şi ele de cetăţeni arabi sau de entităţi offshore. RMEX SA, deţinută de iranianul Ali Madadi, a a achitat 1.632.954 de euro pentru o parte din terenul INL. Investitorii libanezi de la Romanel Internaţional Group SA au plătit şi ei 2.390.000 de euro pentru o parte din activele ciopârţite de Borza din Institutul Naţional al Lemnului. O achiziţie de 1.250.000 de euro a fost făcută şi de Supreme Imex SRL, firmă deţinută de offshore-ul Bolero Investments Limited din UK în care figureză sirianul Khalil Alkhoury.
Întrebări pentru drept la replică
Întrucât există suspiciuni privind relaţiile şi interesele pe care le-a servit în cazul lichidării Institutului Naţional al Lemnului, este de aşteptat ca domnul Borza să spună, public, dacă în acest dosar de lichidare a avut discuţii directe cu libanezul Said Baaklini. Dacă a cunoscut vreodată faptul că Bachir Wissam, cel ce l-a angajat ca lichidator, era, de fapt, interfaţa lui Said Baaklini, personaj ce acum se află în puşcărie fiind condamnat pentru evaziune fiscală.
Desigur, şirul întrebărilor ar merge şi spre relaţiile deosebite avute de Borza cu anumiţi judecători de la Secţia Comercială a Tribunalului Bucureşti, dar aceasta poate fi o altă discuţie.
