2.8 C
București
joi, 13 februarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăPreşedintele Băncii Mondiale avertizează: Economia mondială intră într-o nouă zonă periculoasă

Preşedintele Băncii Mondiale avertizează: Economia mondială intră într-o nouă zonă periculoasă

Economia mondială intră într-o „nouă zonă periculoasă”, cu o creştere încetinită însoţită de slăbirea încrederii investitorilor, a declarat preşedintele Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick, citat de Mediafax.

 

Zoellick a cerut Europei şi Statelor Unite să-şi rezolve problemele legate de datoria de stat şi a subliniat că preţurile ridicate ale alimentelor şi volatilitatea de pe bursele de mărfuri ameninţă cea mai vulnerabilă pătură a populaţiei planetei.

„Criza financiară din Europa a devenit o criză a datoriilor de stat, cu implicaţii serioase pentru Uniunea Monetară, bănci şi competitivitatea unor ţări. Ţara mea, Statele Unite, trebuie să abordeze problema datoriei, cheltuielilor, reformei fiscale pentru a consolida creşterae în sectorul privat, dar şi politica comercială stagnantă”, a arătat şeful BM într-un set de declaraţii făcute la Beijing.

În privinţa Chinei, unde Zoellick conduce un studiu al BM privind îmbunătăţirae modelului de creştere economică a ţării, oficialul a fost mai optimist.

China este bine poziţionată să devină o ţară cu venituri mari în următorii 15-20 de ani, de la statutul actual de venit mediu superior, a arătat el.

Cele mai citite

Liga Campionilor: Bayern Munchen și Benfica Lisabona sunt cu un pas în optimile de finală după victoriile din deplasare

Bayern Munchen și Benfica Lisabona au obținut victorii la limită în deplasare, miercuri seara, în prima manșă a play-off-ului pentru optimile de finală ale...

Platformele publice, inclusiv Ghișeul.ro și SEAP, indisponibile până pe 17 februarie

Platforma de plată a taxelor și impozitelor Ghișeul.ro, alături de alte sisteme informatice publice, inclusiv SEAP, sunt nefuncționale de trei zile din cauza unor...

Premierul Ungariei susține apropierea de extrema dreaptă germană: „AfD este viitorul Germaniei”

Premierul ungar Viktor Orbán a declarat că partidul german de extremă dreapta, Alternativa pentru Germania (AfD), reprezintă „viitorul” celei mai mari economii europene. Afirmația...
Ultima oră
Pe aceeași temă