26 C
București
sâmbătă, 20 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPIB-ul României este în creștere. Ce date a anunțat INS

PIB-ul României este în creștere. Ce date a anunțat INS

Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat o creştere de 3,7%, în primele nouă luni, astfel că a ajuns la apoximativ 498,5 miliarde lei, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, informeză Institutul Naţional de Statistică, citat de Mediafax.

Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul al treilea a fost de 195,77 miliarde lei preţuri curente, pe serie brută, în creştere cu 3,6%, în termeni reali, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar în primele nouă luni a urcat cu , la aproape 498,49 miliarde lei, potrivit datelor INS.

Pe date ajustate sezonier, PIB-ul estimat pentru perioada iulie-septembrie s-a situat la 178,43 miliarde lei preţuri curente, în creştere cu 1,4% faţă de trimestrul anterior, în termeni reali, şi cu 3,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Citeşte şi: Deficitul în anul 2016: 2.8% din PIB

În primele nouă luni, PIB-ul estimat a fost de circa 527,59 miliarde lei preţuri curente, în creştere anuală cu 3,7%.

La creşterea PIB înregistrată în perioada ianuarie-septembrie au contribuit toate ramurile economiei, cu excepţia Agriculturii, silviculturii şi pescuitului.

Astfel, comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante au avut un aport de 1,1%, cu o pondere de 16,7% la formarea PIB şi al cărui volum de activitate s-a majorat cu 7,1%.

Informaţiile şi comunicaţiile au contribuit cu 0,8%, cu o pondere mai redusă la formarea PIB (6,7%), dar care au înregistrat o creştere a volumului de activitate de 12,8%.

Industria a avut o contribuţie de 0,5% (cu o pondere de 22,7% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 2%), iar impozitele nete pe produs au avut un aport de 0,8% (cu o pondere de 12,6% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 6,3%).

Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal, cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 5,7% contribuind cu 3,5% la creşterea PIB.

Citeşte şi: România este pe ULTIMUL loc în UE la fondurile alocate pentru cercetare și dezvoltare

La creşterea economică a mai contribuit formarea brută de capital fix, cu 1,5%, consecinţă a avansului volumului cu 6,8%.

O contribuţie negativă la creşterea PIB a avut-o exportul net (-1%), având în vedere majorarea cu 5,7% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu un avans mai mare al volumului importurilor de bunuri şi servicii, cu 8%.

În primul semestru, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2014, cu 3,8%, atât pe seria brută, cât şi pe seria ajustată sezonier.

Comisia Europeană şi-a îmbunătăţit estimările în prognoza de toamnă privind creşterea economică României, care va accelera în acest an şi în 2016 la 3,5%, respectiv 4,1%, susţinută de măsurile de relaxare fiscală, care stimulează cererea internă.

Bugetul pentru anul în curs a fost fundamentat luând în calcul o creştere a PIB de 2,5%. Estimările Comisiei Naţionale de Prognoză indică un avans de 3,3%, iar FMI anticipează un avans de 3,4%.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă