Peste trei sferturi dintre români cu vârsta peste 18 ani au fost afectaţi de criză, care a avut un impact mai mare asupra femeilor, antreprenorilor şi angajaţilor cu studii superioare, precum şi persoanelor care pentru moment nu au un loc de muncă, potrivit unui studiu realizat de Mercury Research, citat de Mediafax.
Peste un sfert dintre bărbaţii cu vârsta peste 18 ani nu au fost afectaţi de criză, procent semnificativ mai mare decât cel al femeilor, de 20%, potrivit studiului realizat în a doua parte a lunii martie.
Nouă din zece antreprenori au resimţit negativ criza economică, în timp ce 55% dintre managerii sau angajaţii cu studii superioare au fost afectaţi.
„Procentul va creşte simţitor în rândul angajaţilor cu studii superioare şi nu numai în urma măsurilor de reducere a salariilor în sectorul bugetar”, a declarat Mircea Kivu, director de operaţiuni la Mercury Research.
Şi persoanele care pentru moment nu au un loc de muncă au resimţit puternic impactul crizei, 95% dintre acestea fiind afectate.
Pe de altă parte, 66% dintre români sunt mai îngrijoraţi de situaţia lor financiară decât în urmă cu şase luni, procentul fiind mai mic decât în luna martie din 2009 (75%), dar situându-se în continuare peste nivelul din noiembrie 2008, când apăreau primele semne ale crizei în România şi când doar jumătate (53%) îşi exprimau această temere.
„Principalele temeri sunt legate de imposibilitatea de a menţine acelaşi stil de viaţă ca în prezent (40%), de scăderea veniturilor (39%) sau de nesiguranţa de a face faţă cheltuielilor curente (38%). Temerile legate de imposibilitatea de a putea plăti ratele sunt valabile pentru 15% dintre românii cu vârsta peste 18 ani, iar 14% se tem ca nu vor mai putea face economii sau investiţii ca în anii trecuţi”, se mai spune în studiu.
Legat de evoluţia stabilităţii financiare a băncilor în următorul semestru, ponderea celor care consideră că situaţia se va înrăutăţi a scăzut faţă de anul trecut, de la 61% la 40%. Peste un sfert dintre respondenţi estimează că stabilitatea financiară a băncilor va rămâne la fel în următorul semestru, iar 13% chiar că se va îmbunătăţi.
Datele fac parte din studiul Financial CrisisMeter realizat de Mercury Research începând cu luna noiembrie 2008. Studiul a fost realizat în perioada 15 martie-1 aprilie 2010 pe un eşantion de 1.177 respondenţi cu vârsta peste 18 ani.