14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăMartorul cheie din dosarul anului nu vorbește

Martorul cheie din dosarul anului nu vorbește

În perioada următoare ar trebui să se judece unul dintre cele mai importante și spectaculoase dosare de corupție: Dosarul reabilitării căii ferate București-Costanța.

Sebastian Vlădescu la sediul DNA, în București, marți, 29 mai 2018. Inquam Photos / Octav Ganea

“România liberă” a reușit să-l identifice pe cel care ar putea fi “martorul – cheie” în dosarul al căror inculpați “vedetă” sunt, printre alții, Sebastian Vlădescu, fostul ministru de Finanțe, Cristian Boureanu, fost parlamentar, și Ionuț Costea, fost președinte al Eximbank: avocatul Daniel Costea.

Surse juridice au declarat, pentru “România liberă”, că Daniel Costea ar fi fost “mâna dreaptă” a lui Ionuț Costea, când acesta din urmă se afla la conducerea Eximbank.

Daniel Costea ar fi fost consilierul lui Ionuț Costea la instituția bancară.

Potrivit informațiilor furnizate de către sursele RL, Daniel Costea ar fi participat inclusiv la înființarea societăților offshore pe care le-a folosit Ionuț Costea.

Reporterii noștri l-au contactat telefonic pe Daniel Costea, pentru a-l întreba dacă a lucrat pentru firmele lui Ionuț Costea, însă avocatul a refuzat să răspundă la întrebările legate de dosar.

Întrebat de către reporterii RL dacă este martor în dosarul lui Ionuț Costea, avocatul Daniel Costea a răspuns: “Da. Ce informații doriți să vă dau?”.

Când i-au fost adresate întrebări legate de dosar a încheiat convorbirea telefonică și, apoi, nu a mai putut fi contactat.

Faptul că la următoarele apeluri încercate de reporterii noștri telefonul lui Daniel Costea apărea de fiecare dată ca ocupat indică posibilitatea ca acesta să fi blocat numărul nostru sau să-și fi închis mobilul.

I-am adresat întrebările noastre pe e-mail, dar nu am primit niciun răspuns până la momentul publicării acestui articol.

Daniel Costea ar fi fost instrumentul în înființarea de societăți offshore pentru Ionuț Costea și ar fi participat la semnarea de contracte între firmele offshore ale lui Ionuț costea și diverși furnizori ai EximBank și EximAsig.

În plus, în perioada în care Ionuț Costea era președintele Eximbank, sursele RL mai arată că Daniel Costea ar fi oferit consultanță în vederea încheierii unor contracte de servicii IT între anumite companii și EximBank sau EximAsig și ar fi oferit consultanță în vederea vânzării unui teren de la investitorul imobiliar care a ridicat proiectul Greenfield Băneasa către o companie a lui Ionuț Costea, după ce investitorul ar fi accesat un credit de la Eximbank.

Sursele RL mai arată că Daniel Costea (fără legătură de rudenie cu Ionuț Costea, fiind doar o coincidență de nume), ar fi oferit furnizat servicii de consultanță între companii de construcții care au câștigat diferite licitații organizate de ministerele românești și companiile offshore ale lui Ionuț Costea.

Amintim că numele lui Ionuț Costea și societățile sale offshore au apărut în deja faimoasele “SwissLeaks”. O serie de mii de acte bancare care detaliază transferuri în valoare de peste 100 de miliarde de dolari și care dezvăluie numele unor personaje puternice, dar și controversate din toată lumea, fiind publicate de către ICIJ – organizație internațională a jurnaliștilor de investigație din care fac parte și membri ai RISE Project, care, de altfel, a și scris despre românii menționați în “SwissLeaks”.

Date din dosar

Dosarul reabilitării căii ferate București – Constanța a fost trimis în judecată la finalul anului 2019.

Potrivit unui comunicat DNA, pentru stabilirea circuitelor financiare în care au fost implicate 43 de companii offshore și pentru identificarea bunurilor deținute de inculpați pe teritoriul altor state, Direcția Națională Anticorupție a cooperat cu organele judiciare din 7 jurisdicții (Austria, Elveția, Cipru, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Lituania și Bulgaria).

Printre bunurile identificate și indisponibilizate în cursul urmăririi penale se găsesc:

• suma de 964.187,70 euro deținută într-un cont bancar din Elveția;

• suma de 1.684.795 euro deținută într-un cont bancar din Marea Britanie;

• suma de 527.265 euro deținută la mai multe bănci din România;

• suma de 214.874 euro dintr-un cont deschis la Agenția Națională a Bunurilor Indisponibilizate;

• o casă, 13 apartamente și 5 garaje situate în București, un apartament în Neptun, 3 apartamente în Năvodari, mai multe terenuri în jud. Ilfov și Prahova, evaluate la 2.588.140 euro;

• o vilă și un teren situate în Cipru evaluată la 910.000 euro;

• acțiuni deținute la 11 societăți comerciale, evaluate la sumele de 1.435.000 euro și 770.880 lei;

• poprirea unor sume de 7.083.784 lei, 249.049 euro și 92.935 USD datorate inculpaților de terțe persoane.

În cursul urmăririi penale, inculpații au depus cauțiuni însumând 4.200.000 euro.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă