16.2 C
București
sâmbătă, 12 octombrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăLiviu Voinea: Soluţia este devalorizarea leului şi creşterea inflaţiei

Liviu Voinea: Soluţia este devalorizarea leului şi creşterea inflaţiei

Singura soluţie realistă pentru situaţia economică a României este devalorizarea leului şi creşterea inflaţiei, a declarat, vineri, pentru Agerpres, analistul Liviu Voinea, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată.

 

„Singura soluţie realistă este devalorizarea leului şi creşterea inflaţiei, iar un curs de schimb de 4,28 lei pentru un euro o să vi se pară parfum peste o săptămână”, spus Voinea. Analistul a adăugat că, în cazul în care se găseşte o soluţie de compromis iar FMI va acorda tranşa la timp, creşterea cursului va reveni în nişte limite acceptabile.

Acesta a subliniat că cea de-a cincea tranşă din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional nu este mare (850 de milioane de euro), iar din punct de vedere strict financiar guvernul o poate compensa cu un împrumut pe termen scurt de pe piaţa internă, însă la nişte dobânzi considerabil mai mari decât cea stabilită în Acordul stand-by.

În opinia lui Liviu Voinea, pentru toate ţările singura soluţie realistă în acest moment este finanţarea unor deficite mari prin inflaţie, nu prin măsuri de austeritate, care „sunt bune acolo unde există rezerve, dar, altminteri, prin tăiere nu se poate ajunge la creştere”.

În ceea ce priveşte relansarea exporturilor, directorul executiv al GEA a spus că România nu ar fi avut cum să aibă o relansare sustenabilă a acestora, la un curs similar cu cel de anul trecut. „De fapt România, s-a comportat de parcă ar fi fost membră a zonei euro, ţinând sus cursul leului, în timp ce Uniunea Europeană a lăsat euro să se deprecieze faţă de dolar şi a creat, practic, masă monetară prin acel pachet de 750 de miliarde de euro alocat ajutorării unor ţări din zona euro aflate în dificultate’, a precizat Voinea.

Cele mai citite

Boeing anunță concedieri masive și amână livrarea modelului 777X din cauza pierderilor financiare

Boeing a decis să reducă aproximativ 17.000 de locuri de muncă, reprezentând 10% din forța sa de muncă, și să amâne livrarea primelor avioane...

Agenția S&P reconfirmă ratingul de credit al României și menține perspectiva stabilă

Agenția de rating Standard & Poor's (S&P) a reconfirmat ratingul de credit al României pentru datoria guvernamentală pe termen lung și scurt în valută...

Procesiune impresionantă la Iași: Zeci de mii de credincioși au însoțit moaștele Sfintei Parascheva pe străzile orașului

Vineri seară, o procesiune de mare amploare a avut loc în Iași, unde moaștele Sfintei Parascheva au fost purtate pe străzile orașului sub privirile...
Ultima oră
Pe aceeași temă