18.6 C
București
vineri, 25 aprilie 2025
AcasăInvestigații România LiberăLeul a cunoscut cea mai mare devalorizare din UE

Leul a cunoscut cea mai mare devalorizare din UE

» In zece ani de existenta, euro a castigat 266,5% in fata leului.
» Intarirea leului a fost intrerupta de criza pietelor financiare.

Banca Centrala Europeana (BCE) aniverseaza cu relaxare zece ani de existenta: euro a depasit toate previziunile, s-a apreciat fata de marile valute ale lumii si a devenit una dintre cele mai dorite monede de rezerva, amenintand suveranitatea dolarului american in aceasta privinta. De la debutul sau din 4 ianuarie 1999 si pana data de 30 mai 2008, moneda europeana s-a intarit cu 31,75% fata de dolarul american si a castigat 22,4% fata de yenul japonez.

Leul este insa moneda din Uniunea Europeana care a pierdut cel mai mult in fata euro in cei zece ani de existenta ai acesteia. Pe 4 ianuarie 1999 un euro costa 13.111 lei vechi (1,3111 lei noi). Zece ani mai tarziu, euro a castigat 266,5% in fata leului, la o cotatie de 3,6256 lei/euro.
Cu aceasta depreciere-record, leul ocupa locul doi in lume intr-un clasament al devalorizarii fata de moneda europeana in ultimii zece ani, dupa lira turceasca. Moneda Turciei s-a depreciat fata de euro cu 405,9% in zece ani. Francul elvetian este aparent stabil fata de moneda unica europeana, cu o depreciere de 0,66%, insa evolutia sa in timp a fluctuat puternic.

Pe de alta parte, coroana ceha s-a intarit cu 28,5% fata de euro, zlotul polonez cu 17,1% si forintul ungar a castigat, in zece ani, 4% fata de moneda europeana.
Deprecierea masiva a leului in fata monedei europene are doua explicatii: dezechilibrele economiei si criza financiara internationala care a izbucnit in vara anului trecut, exact intr-un moment in care leul se intarea, spune Lars Christensen, analist la Danske Bank. "Aceasta devalorizare a leului este consecinta fundamentelor economiei romanesti, cu mari dezechilibre, si a crizei pietelor financiare. Romania este cea mai dezechilibrata economie dintre tarile europene care au o moneda cu flotare libera in piata. Asta se vede in leu. Bulgaria si tarile baltice, ale caror monede par a se fi mentinut la niveluri rezonabile fata de euro, ar fi avut monede poate mai devalorizate daca n-ar fi fost legate de euro prin mecanisme de tipul Consiliului Monetar", spune Christensen. Moneda Romaniei plateste si pretul intarzierii reformelor sistemului juridic, al coruptiei, al birocratiei, avertizeaza Christensen. "Coruptia, intarzierea reformei justitiei, birocratia ampla sunt ingredientele care, adaugate celor doua motoare, respectiv dezechilibrele externe si conjunctura internationala, explica de ce leul e cea mai devalorizata moneda din UE", spune Christensen.

Analistul Danske Bank afirma ca deprecierea masiva a leului a avut loc in intervalul 1999-2005, punct in care au avut loc trei reforme ce au intarit leul si economia: denominarea leului, liberalizarea contului de capital si reforma fiscala a cotei unice.
Viitorul arata bine pentru economia romaneasca, spune Christensen, dar trebuie ca autoritatile sa grabeasca reformele atat timp cat economia o duce bine. "Perspectivele sunt bune, Romania are potential, dar trebuie sa faca reforme, pentru ca nu te imbogatesti automat numai pentru ca ai potential", spune Christensen.

Cele mai citite

Donald Trump dă asigurări că SUA fac „presiuni puternice” pentru oprirea războiului din Ucraina

Președintele american Donald Trump a dat asigurări joi că Statele Unite fac 'presiuni puternice' asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina, apreciind...

Otokar și Automecanica S.A. încheie un acord pentru producția de blindate COBRA II în România

Otokar, divizia producătoare de sisteme de apărare a gigantului turc Koç Group, a semnat un acord de joint venture cu Automecanica S.A., una dintre...

China retrage tacit tarifele de retorsiune asupra semiconductoarelor din SUA

China a redus „în secret” tarifele de retorsiune asupra unor semiconductoare produse în Statele Unite, potrivit unui raport CNN, care citează trei agenții de...
Ultima oră
Pe aceeași temă