0.8 C
Bucharest
Saturday, 9 December 2023
HomeInvestigații România LiberăLazea, BNR: Cei care aşteaptă o soluţie miraculoasă se înşeală

Lazea, BNR: Cei care aşteaptă o soluţie miraculoasă se înşeală

Valentin Lazea, economistul-şef al BNR, a declarat la Realitatea TV că românii n-au nicio şansă să scape de măsurile de austeritate.

“În prezent, România are de ales între mai multe rele. Lumea care se aşteaptă să se găsească o soluţie miraculoasă se află într-o mare eroare”, a declarat economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, prezent în emisiunea “Asta-i ziua”, difuzată la Realitatea TV.

Lazea a explicat că salariile bugetarilor reprezintă aproape 10% din PIB, în condiţiile în care celelalte cheltuieli ale statului român sunt considerabil mai mici de atât. “Poţi să tai numai de acolo de unde ai”, a explicat Lazea.

Vicepreşedintele Cartel Alfa, Petru Dandea, s-a arătat de acord cu cifra prezentată de Lazea, însă a precizat că guvernanţii nu trebuiau să înceapă cu tăierea salariilor şi a pensiilor. Dacă ar fi văzut că statul s-a străduit din răsputeri să economisească bani în toate modurile posibile, oamenii ar fi acceptat mai uşor micşorarea veniturilor, a subliniat Dandea.

De aceeaşi părere este şi afaceristul Marius Ghenea, care s-a declarat surprins de “unilateralitatea soluţiilor” adoptate de Guvernul României. “Trebuia să se înceapă cu reducerea cheltuielilor pentru achiziţii sau trebuia să se încerce mărirea veniturilor obţinute de stat”, a precizat Marius Ghenea.

Cele mai citite
00:01:01

Președintele Maduro dezvăluie o nouă hartă a Venezuelei cu teritoriul disputat

Președintele Nicolas Maduro a dezvăluit vineri (8 decembrie) o nouă hartă a Venezuelei care arată teritoriul disputat Esequibo pe fondul tensiunilor crescânde la graniță...
00:00:48

VIDEO. Momente emoționante! O mamă se revede cu fiica sa, după ce a fost luată prizonieră

O mamă care i-a blocat pe militanții Hamas pentru ca soțul și copilul ei să poată scăpa s-a reîntâlnit cu fiica ei de trei...
00:00:38

VIDEO. Trei miliarde de dolari pentru prima cale ferată de mare viteză din SUA

Președintele SUA, Joe Biden, a prezentat vineri, 8 decembrie, o investiție de 3 miliarde de dolari pentru un proiect feroviar de mare viteză care...
Ultima oră
Pe aceeași temă