7.5 C
Bucharest
Friday, 1 December 2023
HomeInvestigații România LiberăInvestiţiile străine în România s-au înjumătăţit în trim. I

Investiţiile străine în România s-au înjumătăţit în trim. I

Investiţiile străine directe în România s-au înjumătăţit în primele trei luni din acest an, până la 754 milioane euro, comparativ cu nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut, finanţând în proporţie de 50,1% deficitul contului curent, potrivit datelor BNR consultate de NewsIn.

 

În perioada ianuarie – martie 2009, investiţiile străine directe au fost de 1,475 miliarde euro. Pe de altă parte, în primele două luni din 2010, investiţiile au însumat 466 milioane euro, ceea ce înseamnă că România a atras în martie investiţii de 288 milioane euro.

Banca Naţională a României (BNR) a precizat că investiţiile străine directe din primele trei luni ale acestui an au fost în cea mai mare parte (86%) participaţii la capital, respectiv de 650 milioane euro, iar 104 milioane euro au venit sub formă de credite intra-grup.

În primul trimestru din 2009, creditele intra-grup reprezentaseră o treime din investiţiile străine directe, însumând 482 milioane euro, iar participaţiile la capital, inclusiv profitul reinvestit, 67,3%, respectiv 993 milioane euro.

Deficitul balanţei de plăţi a României a continuat să crească în martie, ajungând la 1,5 miliarde euro după primele trei luni, în urma diminuării puternice a transferurilor curente şi a dezechilibrului pe partea de servicii, arată datele publicate luni de BNR.

În 2009, investiţiile străine directe în România s-au redus cu 48,4% faţă de 2008, până la 4,899 miliarde euro, şi au finanţat deficitul de cont curent în proporţie de 96,9%.

Cele mai citite

Voleibalistele de la CSM Lugoj, aproape de sferturile Cupei Challenge

CSM Lugoj a făcut un pas important spre calificarea în sferturile de finală ale Cupei Challenge la volei feminin, după ce a învins în...

Echipa lui Răzvan Lucescu merge în primăvara europeană. Rezultatele complete din Conference League

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, s-a impus în deplasare în fața lui Eintracht Frankfurt, scor 2-1, și s-a calificat în optimile...
00:00:48

VIDEO. Regele Charles vorbește despre schimbările climatice, la COP28

În discursul de deschidere a summitului ONU pe tema climei, regele Marii Britanii a declarat vineri, 1 decembrie, că lumea este "teribil de departe...
Ultima oră
Pe aceeași temă