22.4 C
București
marți, 10 septembrie 2024

Întreabă specialistul

Dr. Ing. Hann Felician Eduard Ioan, Preşedintele Comisiei de Comportare a construcţiilor în situ

Care sunt reglementările în vigoare privind întreţinerea locuin­ţelor/clădirilor?
Construcţiile, indiferent de destinaţie, de natura proprietăţii şi materialele din care sunt construite sunt supuse degradării, ceea ce le scade treptat aptitudinea pentru exploatare, iar prezer­varea fondului construit naţional (evaluarea periodică a stării, întreţinerea, reparaţia, renovarea etc.) constituie o acţiune în folosul fiecărui proprietar, dar şi o obligaţie. Statul impune, prin legislaţie şi reglementări, norme de conduită cu privire la buna păstrare a fondului construit existent. Principalele documente ce reglementează obligaţiile cetăţenilor în raport cu construcţiile ce adăpostesc sau suportă activităţi sunt Legea nr.10-1995 privind calitatea în construcţii precum şi Regulamentul privind urmărirea comportării în exploatare, intervenţiile în timp şi postutilizarea construcţiilor Indicativ MOR PI nr.352, 1.12.1997. De asemenea, mai sunt normative, norme, instruc­ţiuni şi îndrumătorul cadru privind exploatarea şi întreţinerea clădirilor de locuit.

Cele mai citite

Impostura la români – Academia Catavencu

Ca să încep cu o frază celebră: O stafie umblă prin România – stafia imposturii. Ea bântuie peste tot de la nivelul politic...

Prințesa Kate a finalizat tratamentul de chimioterapie

Prinţesa Kate, care anunţase la sfârşitul lunii martie că urmează un tratament de chimioterapie preventivă împotriva unei forme de cancer, a indicat luni că...

Fostul șef al Serviciului de Evidență Drepturi Persoane cu Dizabilități trimis în judecată pentru luare de mită

Fostul șef al Serviciului de Evidență Drepturi Persoane cu Dizabilități din cadrul DGASPC Timiș, Laszlo Andras Lihor-Laza, aflat deja în arest pentru corupție, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă