29.7 C
București
sâmbătă, 19 iulie 2025
AcasăInvestigații România LiberăIntel a deschis la Bucureşti un centru de cercetare şi dezvoltare software

Intel a deschis la Bucureşti un centru de cercetare şi dezvoltare software

Intel Corporation, cel mai mare producător mondial de microprocesoare a deschis luni, la Bucureşti, un centru de cercetare şi dezvoltare software, în urma unei investiţii în valoare de câteva milioane de euro.

Acesta este primul proiect greenfield realizat de compania americană în acest sector în Europa, potrivit Mediafax.

„Intel are o experienţă bogată în dezvoltarea şi producerea de microprocesoare şi avem nevoie de cei mai buni dezvoltatori de software. România este o locaţie potrivită, datorită unui mediu universitar prolific şi apropierii de clienţii şi partenerii noştri”, a declarat vicepreşedintele Intel Software&Services Group, Kostas Katsohirakis, la Bucureşti.

Centrul se va concentra pe dezvoltarea de soluţii pentru o gamă largă de dispozitive inteligente bazate pe arhitectura Intel. Iniţial, centrul va realiza activităţi de cercetare-dezvoltare pentru platforma open source MeeGo.

„În România vom angaja iniţial 25 de programatori, numărul acestora urmând să crească în timp de 3-4 ori, odată cu diversificarea proiectelor. În câteva săptămâni vom angaja şi un director de ţară”, a spus Katsohirakis.

Temporar, laboratorul este situat în centrul Bucureştiului, dar compania va închiria alt spaţiu în Capitală, pe termen lung, într-o locaţie care nu a fost încă stabilită.

Directorul Intel Labs Europe, Martin Curley, a afirmat că Intel a decis să deschidă un centru în România şi ca urmare a succesului Wind River, firmă prin care Intel dezvoltă software la Galaţi.

În Europa Intel are 19 astfel de centre de cercetare, iar la nivel mondial 50 de laboratoare în 20 de state.

Intel este cel mai mare producător mondial de microprocesoare şi a raportat, în trimestrul al treilea, un profit net în creştere cu 58%, la 2,95 miliarde de dolari.

 

Cele mai citite

Nicuşor Dan anunţă un viitor raport privind influenţele cibernetice ruseşti în alegeri

Președintele Nicuşor Dan a declarat, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Ambasada României din Berlin, că se lucrează la un raport complet...

O judecătorie din Brăila a fost desființată oficial după 15 ani de propuneri

Judecătoria Însurăței a fost desființată oficial după 15 ani de propuneri, deși nu mai funcționa din 2016. Statul plătea 50.000 lei pe an pentru...

Curaj total la Tottenham! Antrenorul vrea fotbal ofensiv și transmite un mesaj clar despre Drăgușin

Thomas Frank vrea o echipă agresivă și curajoasă, în ton cu filosofia clubului.Noul antrenor al echipei Tottenham Hotspur, Thomas Frank, a vorbit cu încredere...
Ultima oră
Pe aceeași temă