Prin anii 2000, vindea vopseluri, gresie şi faianţă pe Valea Cascadelor, locaţie care la acel moment era „raiul” evaziunii comercianţilor de materiale de construcţii şi renovare. A ţinut şi o bombă de bar prin Piaţa Amzei.
A cochetat apoi şi cu afacerile tip boutique. Pentru puţin timp şi cu o crescătorie de porci. Şi-a schimbat numele, s-a făcut mason (nu neapărat în această ordine) şi a ajuns în câţiva ani mare expert, de renume naţional, în reorganizarea afacerilor.
Este vorba de avocatul Remus Borza, personaj care părea a fi la un moment dat preferatul judecătorilor de la Secţia Comercială a Tribunalului Bucureşti, instanţă ce i-a repartizat sute şi sute de dosare de insolvenţă. Unele alese cu grijă, pentru ca specialistul în insolvenţe Borza şi partenera sa, Nicoleta Munteanu, să aibă de unde să ceară şi să încaseze onorarii foarte
generoase.
Două mari companii, Bursa Română de Mărfuri SA şi Romexpo SA, au intrat pentru scurt timp sub administrarea societăţilor de insolvenţă deţinute de Remus Borza. În ambele cazuri recursurile au stabilit că instanţa de fond greşise atunci când luase decizia de a plasa Bursa Română de Mărfuri SA şi Romexpo SA sub administrarea judiciară a lui Borza şi a asociaţilor săi.
Culmea, judecătorul Mircea Moldovan a fost în ambele dosare. Adică magistratul care i-a repartizat mereu lui Borza în administrare insolvenţe extrem de bănoase, aşa cum a fost Hidroelectrica.
La începutul lunii iunie 2009, Bursa Română de Mărfuri SA a fost plasată în insolvenţă pentru o datorie minoră, de 43.291 lei. Din tot tabelul cu sutele de practicieni în insolvenţă ce activează în Bucureşti, judecătorul Mircea Moldovan a ales atunci să numească administrator judiciar la Bursa Română de Mărfuri tocmai firma lui Borza, Assistance Insolv SPRL.
Culmea este că la data pronunţării pentru intrarea în insolvenţă, Bursa Română de Mărfuri SA îşi achitase debitul invocat în cererea introductivă. Degeaba, însă. Instanţa de fond a respins până şi cererea de preschimbare a termenului în vederea constatării inexistenţei debitului. A trebuit ca alţi judecători să admită, în recurs, faptul ce era lesne de constatat, anume că Bursa Română de Mărfuri nu trebuia plasată în insolvenţă.
„La data pronunţării primei instanţe, 03.06.2009, nu mai exista vreo creanţă a creditorului împotriva debitorului, astfel că, în realitate, nu era îndeplinită condiţia legală sub acest aspect şi, în lipsa unei creanţe la care să se raporteze, nu se mai punea nici problema insuficienţei disponibilităţilor bănești. Prin urmare, în realitate, debitorul nu se afla în stare de insolvenţă, astfel că, în mod greșit, tribunalul prin sentinţa atacată a admis cererea introductivă, deși era neîntemeiată, şi a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului, hotărârea judecătorului sindic fiind netemeinică şi nelegală“, a hotărât completul în recurs. Ca urmare, societăţii lui Remus Borza i-a fost retras dreptul de a administra Bursa de Mărfuri.
La Romexpo, prima decizie a lui Borza & Co a fost de majorare a remuneraţiei
Situaţia s-a repetat însă, aproape trasă la indigo, în cazul societăţii Romexpo SA. Urmare a solicitării unui creditor, acelaşi magistrat Mircea Moldovan a trimis şi Romexpo SA în insolvenţă, deşi la data pronunţării deciziei fusese achitată toată suma invocată drept creanţă.
La fel, tot Remus Borza, prin Euro Insol SPRL, a fost numit atunci să administreze insolvenţa Romexpo. Deşi situaţia era clar în favoarea Romexpo, printre primele griji ale administratorului judiciar fost cea de convocare a Adunării Generale a Acţionarilor în vederea…”stabilirii onorariului”.
Degeaba au insistat juriştii Romexpo să arate că societatea nu este în situaţia de a nu-şi putea onora datoriile. A fost nevoie, la fel ca la Bursa de Mărfuri, de intervenţia instanţei de recurs. Care, la data de 18 septembrie 2012, a decis ca netemeinică decizia de plasare în insolvenţă a Romexpo SA. Din păcate pentru Borza, care nu a mai avut timp să îşi ceară onorariul dorit.
