19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoSub 3 la sută dintre migranții ilegali au intrat în UE prin...

Sub 3 la sută dintre migranții ilegali au intrat în UE prin România

Doar 2,7 dintre migranții ilegali care au ajuns în Uniunea Europeană au trecut prin România, i-a explicat ministrul Afacerilor Interne al României, Lucian Bode, omologului său din Austria, Gerhard Karner.

Cei doi miniștri de Interne au avut o întâlnire în ziua de miercuri, 23 noiembrie 2022. La această întâlnire s-a referit ministrul Bode, într-un mesaj postat pe internet.

„Conform datelor furnizate de agențiile europene, în primele opt luni ale acestui an, pe ruta Balcanilor de Vest au fost înregistrați în total 128.438 de migranți, iar dintre aceștia 3.574 de migranți au fost înregistrați în România ca venind din Serbia, fiind vorba despre aproximativ 2,7% din numărul total de migranți care au reușit să ajungă în UE prin România. Este un argument foarte solid care arată fără echivoc că România nu este pe ruta de migrație a Balcanilor de Vest”, a precizat ministrul Bode.

Ministrul român a confirmat că știe situația prezentată de guvernul de la Viena cu privire la migranții ilegali aflați la granițele Austriei. „Cunosc situația generată de presiunea migratorie deosebită cu care se confruntă Austria – aproximativ 100.000 de solicitanți de azil doar în acest an și, din acest punct de vedere, înțeleg abordarea omologului meu la nivel politic intern”, a precizat ministrul Bode.

Migranții ilegali vin din Bulgaria dar nu trec neapărat prin România

Mai mulți oficiali români, printre care premierul Ciucă și ministrul Bode, au explicat, în ultimele zile, că Austria nu are ceva specific împotriva României, ci doar reclamă prezența migranților ilegali, indiferent pe ce cale intră în UE. Acum două zile, cancelarul (șeful guvernului) Austriei, Karl Nehammer, menționa un traseu Bulgaria – România – Ungaria. Cancelarul făcea această declarație specificând că nu Croația este responsabilă de acest val de migrație. Pe baza acestei argumentații, Austria va accepta primirea Croației în Spațiul Schengen, a precizat cancelarul Nehammer.

Anterior, ministrul federal de Interne, Gerhard Karner, afirma că Austria refuză orice primire de noi membri în Schengen. Deci, potrivit ministrului Karner, Austria ar refuza în egală măsură Croația, România și Bulgaria.

“Omologul meu m-a asigurat în mai multe rânduri că ultimele declarații pe subiectul Schengen nu sunt îndreptate împotriva României, ci subliniază nevoia de acțiune urgentă în privința gestionării provocărilor migraționiste care afectează Austria”, a precizat ministrul Bode.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Zeci de angajați ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor fi disponibilizați de luni

Circa 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni,...

Casa Albă a reprogramat întâlnirea anulată de Netanyahu de la Washington

Decizia vine în contextul în care Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, a anunţat că premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a revenit asupra...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...
Ultima oră
Pe aceeași temă