15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoProvocările din domeniul securității vor fi perceptibile în anii următori, avertizează SRI

Provocările din domeniul securității vor fi perceptibile în anii următori, avertizează SRI

Specialiștii români au deja în atenție provocările din domeniul securității care “vor fi perceptibile în anii următori”, a anunțat directorul SRI, Eduard Hellvig.

„Ne concentrăm nu doar asupra prezentului, ci și asupra detectării provocărilor care abia se conturează în planul securității și care vor fi perceptibile în anii următori”, a precizat directorul SRI.

Eduard Hellvig a transmis acest mesaj în fața președintelui Klaus Iohannis, în cadrul unei reuniuni care s-a desfășurat, la data de 28 martie 2023, la sediul SRI. La reuniune au mai participat “membrii Comisiei de control SRI, precum și membrii Biroului Executiv și cadre de comandă din unitățile Serviciului”, a anunțat un comunicat al SRI.

Unele dintre proiectele care vor debuta în perioada imediat următoare se referă la „participarea la implementarea proiectelor de la nivel național din sfera securității cibernetice, adaptarea și dezvoltarea formatelor de cooperare în domeniul antiterorist și a acelora din cadrul Comunității Naționale de Informații.

Provocările din domeniul securității s-au intensificat după ce Rusia a atacat Ucraina

„România s-a poziționat, încă o dată, ca un pilon de stabilitate în zonă și un partener solid pe Flancul Estic și s-a alăturat demersurilor de impunere de sancțiuni la adresa Rusiei și eforturilor Uniunii Europene de gestionare a efectelor situației de criză. De asemenea, România a luat o serie de măsuri pentru a veni și în ajutorul Republicii Moldova, confruntată cu o serie de provocări majore.

În angrenajul instituțional național care gestionează toate aceste evoluții, Serviciul Român de Informații reprezintă o instituție-cheie. SRI contribuie cu informări relevante și oportune în ceea ce privește susținerea intereselor de securitate ale României, precum și în vederea redresării economice, a prevenirii afectării grave a unor sectoare strategice și a valorificării oportunităților de dezvoltare”, a declarat președintele Iohannis.

La data de 28 martie 2023, SRI a organizat o ședință de evaluare a stadiului măsurilor adoptate “în contextul provocărilor de securitate generate de războiul de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei”. Tot la 28 martie este marcată și aniversarea înființării SRI, în anul 1990.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...
Ultima oră
Pe aceeași temă