13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoPasajele pietonale de la Herăstrău, vandalizate, dar Primăria Capitalei are contract de...

Pasajele pietonale de la Herăstrău, vandalizate, dar Primăria Capitalei are contract de pază. FOTO

Pasajele pietonale de la Parcul “Mihai I” (fostul Herăstrău) sunt murdare, deteriorate și au pereții acoperiți de graffiti, în timp ce Primăria Capitalei spune că are contracte de igienizare și pază.

Urmare a mai multor sesizări primite de la cititori, reporterii cotidianului național “România liberă” au verificat situația mai multor pasaje pietonale din Capitală.

Așa cum ne-au descris mai mulți bucureșteni și cum arată și imaginile surprinse la fața locului, pasajele pietonale ce trec pe sub Șoseaua Kiseleff, către Parcul “Mihai I” sunt murdare, au scările deteriorate și pereții plini de graffiti.

Explicațiile municipalității

Reprezentanții Primăriei Capitalei spun că de doi ani, nu a mai existat un contract pentru igienizarea pasajului, dar că acum problema este rezolvată.

“Curățenia pasajului pietonal se realizează zilnic, iar igienizarea acestuia se va realiza după încheierea contractului, pănâ la sfârșitul acestui an. Pentru că nu a existat contract de igienizare la pasajul pietonal Piața Presei, de la ultima igienizare au trecut peste 2 ani”, se arată într-un răspuns oficial al Primăriei Municipiului București (PMB), adresat cotidianului național “Românie liberă”.

Reprezentanții municipalității ne-au mai declarat că este asigurată și paza pasajelor pietonale menționate.

“Pentru cele două pasaje de la Piața Presei există un post de paza. Firma care asigura paza este SC Lion Star Security”, ne-a mai precizat PMB.

Copacii coboară în pasaj

În ciuda faptului că municipalitatea spune că are încheiat un contract pentru asigurarea serviciului de pază la pasajele pietonale din zona Parcului “Mihai I”, din imaginile surprinse de reporterii noștri, pe lângă pereții acoperiți de graffiti, se poate vedea cum o trotinetă electrică este răsturnată peste treptele deteriorate ale scărilor.

Tot din imaginile surprinse de reporterii RL se poate obseva cum lipsa toaletării arborilor din parcul amplasat în zona de nord a Capitalei afectează și imaginea unuia dintre pasajele pietonale.

Aplecate peste un gard strâmb, crengi ale unui copac aproape că ajung în pasajul pietonal de la Piața Presei Libere.

Acestea, în condițiile în care primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, spune că Parcul Herăstrău nu arată foarte rău.

Reporterii noștri au verificat și starea pasajelor pietonale de pe linia tramvaiului 41 și Pasajul Giulești.

Se pot observa unele infiltrații de la ploi, dar pasajele arată mult mai bine, față de starea în care se aflau, în urmă cu câțiva ani.

Totuși, spațiile comerciale sunt goale.

“Primăria Sectorului 6 administrează două pasaje pietonale subterane: cel care subtraversează Calea Crângași și cel care subtraversează Calea Giulești. Acestea sunt prinse în programul de salubrizare și sunt igienizate corespunzător. Ultima modernizare a avut loc în anul 2020”, se arată într-un răspuns al Primăriei Sectorului 6, adresat cotidianului național “România liberă”.

De menționat că, înainte de ultima modernizare, Pasajul Giulești era plin de mizerie și se afla într-o stare avansată de degradare, încât a fost și închis accesul publicului pentru o perioadă.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Naomi, cea mai cunoscută cântăreață transgender din România, a murit la vârsta de 47 de ani

Naomi, una dintre cele mai emblematice figuri transgender din România, s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. Ea a fost spitalizată...

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Spălătoriile auto, automatele de cafea și sucuri vor trebui să elibereze bon fiscal. Amenzi de peste 8.000 de lei

Automatele de cafea, sucuri sau sandvișuri, precum și spălătoriile auto vor trebui să elibereze bon fiscal, anunță Autoritatea Națională de Administrare Fiscală. După data...
Ultima oră
Pe aceeași temă