10.4 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoIntermediarii români au scumpit gazul rusesc, susține Ambasada Rusiei

Intermediarii români au scumpit gazul rusesc, susține Ambasada Rusiei

Intermediarii români au scumpit gazul rusesc, susține Ambasada Rusiei.

Ambasada Rusiei la București a transmis, ieri, două comunicate succesive în care a oferit explicații cu privire la situația livrărilor de gaze din Rusia către Uniunea Europeană.

Cele mai multe dintre statele membre UE importă gaze din Rusia, chiar dacă această afacere le pune într-o poziție nefavorabilă din punct de vedere politic. România este și ea dependentă de gazul rusesc.

Acesta este contextul în care, ieri, Ambasada Rusiei la București a postat pe internet două comunicate în care prezintă punctul de vedere al Moscovei cu privire la exportul de gaze spre UE.

“Creșterea importurilor de gaze din Rusia este vizibilă și în România: timp de 10 luni din acest an, țara a importat aproape 2,5 miliarde de metri cubi de gaze. Comparați cu anul 2020, când importurile pe un an întreg au fost de puțin peste 2 miliarde de metri cubi”, precizează Ambasada Rusiei.

În mod special, Ambasada Rusiei atrage atenția asupra prețului gazelor pentru utilizatorii din România, despre care confirmă că s-a mărit.

Intermediarii români au scumpit gazul rusesc, susține Ambasada Rusiei

Dar partea rusă susține că această scumpire nu s-a datorat furnizorului rus Gazprom, ci “presupușilor intermediari români” ai Gazprom.

Rusia a crescut livrările de gaz către țările UE, inclusiv către România. Ambasada Rusiei la București, condusă de ambasadorul Valery Kuzmin, admite că prețurile pentru clienții din România au crescut. Dar scumpirea ar fi fost o procedură a “presupușilor intermediari români” ai Gazprom, nu a furnizorului din Rusia.

“Zece luni din acest an, țara a importat aproape 2,5 miliarde metri cubi de gaze. Comparați cu anul 2020, când importurile pe un an au fost puțin peste 2 miliarde de metri cubi”

Valery Kuzmin,

Ambasadorul Rusiei în România

Majorarea importului de gaze din Rusia vine în contradicție cu opțiunile oficiale ale României. Acum un an, ministrul Economiei, Virgil Popescu, susținea că România vrea să-și câștige independența energetică. La acel moment, România făcea demersuri pentru a-și reduce până la zero dependența de gaze din Rusia, susținea ministrul Popescu.

“Ne apropiem cu paşi repezi spre independență din punctul de vedere al importurilor de gaze din Rusia. Ulterior putem să devenim un jucător regional pe piaţa de gaze naturale”

Virgil Popescu,

Ministrul Economiei

Ministrul Popescu susținea că rezervele de gaze naturale ce vor fi extrase din platoul românesc al Mării Negre ne vor asigura treptat independența energetică față de Rusia.

Au existat cazuri de fraudă

Ambasada Rusiei la București anunță că au existat cazuri de fraudă din partea unor așa – ziși intermediari ai Gazprom. Ambasada nu precizează dacă aceste fraude au fost demonstrate de partea rusă sau de instituții ale statului român. Teoretic, aceste fraude au afectat clienții din România, majorând artificial prețul gazelor provenite de la furnizorul rus Gazprom.

“Dorim să atragem atenția asupra cazurilor identificate de fraudă din partea presupușilor intermediari români ai PJSC Gazprom. Unii < antreprenori > lipsiți de scrupule, folosind scrisori falsificate în numele conducerii monopolului rus, induc în eroare companiile locale care manifestă dorința să achiziționeze gaz”, precizează Ambasada Rusiei.

Potrivit acestei surse, Gazprom efectuează livrarea de gaze naturale prin intermediul a două companii acreditate de partea română. Aceste companii acreditate sunt “Conef-energy și WIEE România, care rezervă volumul de combustibil livrat”.  Pe de altă parte,  Gazprom-export are la București și un reprezentant oficial.

“Acestea sunt organizațiile unde puteți verifica atât starea cererii pentru achiziționarea de gaze cât și legalitatea contractantului”, indică Ambasada Rusiei.

Acum câteva zile, ambasadorul Kuzmin anunța într-un interviu că Gazprom a crescut enorm livrările de gaze către țările UE. Cea mai consistentă suplimentare a gazelor ar fi avut drept beneficiar România. România ar fi primit, în septembrie 2021, cu 347,6 la sută mai mult gaz din Rusia decât anul trecut.

Asta înseamnă că relația economică dintre Rusia și România este în ascensiune. Până să se materializeze pericolul militar al Rusiei, România i se predă, din punct de vedere economic, companiei rusești Gazprom.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă