13.1 C
București
luni, 18 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoGermania va insista pe lângă Austria și Olanda pentru a accepta România...

Germania va insista pe lângă Austria și Olanda pentru a accepta România în Schengen. Următoarea reuniune a Consiliului JAI este luna viitoare

Principalii oficiali din guvernul federal al Germaniei vor insista pe lângă omologii lor din Austria și din Olanda pentru a accepta România în Schengen, a promis președintele Germaniei în fața președintelui României.

Acest anunț a fost făcut, la București, la data de 24 mai 2023, de președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Președintele Steinmeier s-a întâlnit la București cu președintele Klaus Iohannis și apoi cu premierul Nicolae Ciucă. Liderul de la Berlin a precizat că, în opinia Germaniei, locul României este “de multă vreme” în Spațiul Schengen. “Nu e nimic care să contrazică eforturile făcute de România. Cancelarul federal, ministrul de Externe, ministrul de Interne vor prezenta aceste argumente în faţa Austriei şi a Olandei”, a precizat președintele Germaniei. De altfel, la începutul lunii aprilie 2023, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, fusese și el în vizită la București.

Președintele Germaniei a lansat promisiunea că țara lui va face lobby pentru România chiar în prezența președintelui României, Klaus Iohannis, după convorbirile oficiale avute la Palatul Cotroceni. La rândul său, președintele Iohannis a confirmat că a discutat cu președintele Steinmeier despre intrarea României în Schengen. “Am discutat şi subiectul aderării României la Spaţiul Schengen şi i-am transmis domnului preşedinte aprecierea pentru susţinerea fermă şi activă a Germaniei în acest dosar. Sper că, prin demersurile noastre de susţinere a efortului european comun de consolidare a securităţii interne şi a protecţiei frontierelor externe ale Uniunii Europene, vom reuşi să finalizăm aderarea României la Schengen, pentru că locul nostru, fără nicio îndoială, este în Schengen”, a subliniat președintele Iohannis.

Șeful statului român a rememorat situația de la Consiliul JAI din decembrie 2022, când două țări, Austria și Olanda, au blocat, prin veto, intrarea în Schengen a României și a Bulgariei. Președintele Iohannis a susținut că toate țările care sunt deja membre Schengen ar fi fost de partea României, cu o singură excepție. Președintele Iohannis sugerează că această excepție a fost Austria. Amintim că, la Consiliul JAI, Olanda a anunțat că ar fi acceptat intrarea României în Schengen, dacă situația României n-ar fi fost corelată cu aceea a Bulgariei. “În afara unei singure ţări, toate celelalte au fost < pentru > şi unele au fost < pentru > chiar cu mare entuziasm, printre care se numără şi Germania”, a subliniat președintele Iohannis.

Potrivit site-ului Uniunii Europene, următoarea reuniune a Consiliului JAI (Justiție – Afaceri Interne) se va desfășura în Luxemburg, în perioada 8 – 9 iunie 2023. Ordinea de zi a acestei reuniuni încă nu este făcută publică. Nu este însă sigur că, în cele două săptămâni care au rămas până atunci, Germania va reuși să schimbe poziția Austriei față de România.

Pe de altă parte, România are acum și o situație și mai complicată, din motive de politică internă. În circa o săptămână, adică pe la finalul lunii mai, actualul guvern, condus de premierul Ciucă, va fi demis. Deci în 8 – 9 iunie, România va avea miniștri noi, inclusiv la Interne și la Justiție, aceștia fiind cei doi miniștri care participă la reuniunile JAI. Subiectul extinderii Schengen se va discuta (dacă va fi introdus pe ordinea de zi) la nivel de miniștri de Interne. Viitorul ministru de Interne al României va fi abia instalat în funcție și ar trebui să preia “din mers” și să negocieze și dosarul extrem de complicat al intrării României în Spațiul Schengen. Sub mandatul premierului Ciucă, postul de ministru de Interne a fost atribuit PNL dar este posibil ca, în guvernul pe care-l va conduce premierul Ciolacu, acest post să treacă la PSD. Nu se știe ce politician PSD ar putea deveni ministru de Interne.

După ce a avut convorbiri cu președintele Iohannis, președintele Steinmeier a promis că principalii oficiali din țara lui, Germania, vor face lobby în favoarea României pe lângă omologii lor din Austria și din Olanda. Președintele Germaniei n-a precizat însă dacă subiectul Schengen va fi sau nu inclus pe agenda Consiliului JAI din iunie 2023.

“Nu e nimic care să contrazică eforturile făcute de România. Cancelarul federal, ministrul de Externe, ministrul de Interne vor prezenta aceste argumente în faţa Austriei şi a Olandei”

Walter Steinmeier,

Președintele Germaniei

Președintele Iohannis a subliniat că Germania este una dintre țările care s-au pronunțat cel mai puternic în favoarea primirii României în Spațiul Schengen. Șeful statului român anunțase deja că anul 2023 este cel în care România trebuie să facă eforturi maxime pentru a fi acceptată în Schengen.

“Sper că, prin demersurile noastre de susţinere a efortului european comun de consolidare a securităţii interne şi a protecţiei frontierelor externe ale UE, vom reuşi să finalizăm aderarea României la Schengen”

Președintele Iohannis a subliniat din nou că locul României este în Schengen și că Spațiul Schengen va deveni mai puternic, după primirea României.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ambasadorul Rusiei, despre așa-zisa datorie de 4 miliarde de dolari. Dacă România dovedește că nu e adevărat, “vom da o dezmințire”

Ambasadorul Rusiei în România, Valery Kuzmin, susține că Ambasada Rusiei ar putea da o dezmințire cu privire la ceea ce afirmase în chestiunea Tezaurului...

Astrele conspiră pentru rămânerea lui Nicușor Dan / Șansa plutește-n aer, dar lipsește un Dudu Georgescu

Se pare că toate astrele conspiră pentru rămânerea lui Nicușor Dan în fotoliul de primar general. Altfel nu se explică bătălia oarbă pentru căutarea...

Șefa Senatului Poloniei se întâlnește cu Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu

Șefa Senatului Poloniei, Małgorzata Kidawa-Błońska, se află, în ziua de 18 martie 2024, la București, unde se întâlnește cu o serie de oficiali români....
Ultima oră
Pe aceeași temă