10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoArmata Română va cumpăra 150 de transportoare Piranha produse la București

Armata Română va cumpăra 150 de transportoare Piranha produse la București

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a trimis Parlamentului României o scrisoare în care solicită aprobare pentru a cumpăra 150 de transportoare Piranha 5, care ar urma să fie produse în România, la Uzina Mecanică București.

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a trimis președinților Senatului și Camerei Deputaților o scrisoare în care solicită aprobarea unei noi achiziții de armament, într-un plafon estimat de până la 674 milioane de dolari.

“Programul de înzestrare are în vedere suplimentarea numărului existent de transportoare pentru trupe, ca urmare a modificării cerinţelor operaţionale ale beneficiarului generate de apariţia începând cu anul 2020 a noului cod NATO de capabilităţi şi a noilor cerinţe minime de capabilităţi ale NATO, care stau la baza operaţionalizării ţintelor de capabilităţi asumate de România în cadrul procesului NATO de planificare a apărării, respectiv realizarea obiectivelor Programului privind transformarea Armatei Române până în anul 2040. Etapa a II a a programului de înzestrare transportor blindat pentru trupe presupune achiziţia a 150 de transportoare blindate pentru trupe Piranha 5 şi derivate pe şasiu de transportor blindat pentru trupe Piranha 5 şi achiziţia suportului logistic şi a echipamentelor specifice de instruire şi antrenament aferente, pentru completarea dotării structurilor din MApN”, precizează scrisoarea transmisă de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, preşedinţilor celor două Camere al Parlamentului.

MApN are în derulare un program de transformare a Armatei până în anul 2040. În plus, intervine contextul războiului din Ucraina, foarte apropiat geografic de România. Este evident însă că noile vehicule Piranha nu vor fi livrate Armatei Române în anul 2023.

Guvernul României a adoptat, în noiembrie 2017, o Hotărâre care aproba prima etapă a programului esenţial de înzestrare „Transportor blindat pentru trupe 8×8”. În ianuarie 2018, Compania Națională Romarm S.A. semnase un prim contract de cooperare cu producătorul General Dynamics. La acel moment s-a convenit să se realizeze 227 de transportoare blindate, tot model Piranha 5. Valoarea achiziției era de aproape 900 de milioane de euro.

Primele 36 de asemenea vehicule au fost livrate Armatei Române în octombrie 2020. Acel prim lot a fost produs integral în Elveția. În noiembrie 2020, vehiculele Piranha 5 au fost testate în poligonul Cincu. Pe atunci, ministru al Apărării era actualul premier, Nicolae Ciucă. Șeful Statului Major al Apărării era, ca și acum, generalul Daniel Petrescu. În octombrie 2021, Forțele Terestre Române au primit al doilea lot, format din 32 de vehicule Piranha. Vehiculele din al doilea lot au fost asamblate în România, la UMB.

Mentenanța pentru transportoare Piranha trebuie asigurată în România

Viitoarele vehicule blindate, pentru care MApN cere, în anul 2023, aprobarea Parlamentului, ar urma să fie produse integral în România, în condiții similare cu cele din Memorandumul semnat la nivelul Guvernului României în decembrie 2021. Memorandumul fusese semnat de Compania Națională ROMARM SA – filiala Societatea Uzina Mecanică Bucureşti SA şi firma General Dynamics European Land System – Mowag GmbH. Documentul din decembrie 2021 reglementa o asociere pentru integrarea şi producerea de transportoare blindate Piranha 5 contractate de Armata României, precum şi realizarea capacităţilor de producţie şi mentenanţă, pentru aceste blindate, pe teritoriul României. Asigurarea mentenanței armamentului pe teritoriul național este un element esențial mai ales în situații de război.

Acum un an, în decembrie 2022, un fost comandant NATO, generalul Ben Hodges, a vizitat UMB, unde funcționează linia de asamblare finală pentru Piranha. „Piranha 5, deja testat în teren, completează și îmbunătățește excelent capacitățile de mobilitate militară ale Forțelor Armate Române, contribuind astfel în mod semnificativ la protejarea și fortificarea Flancului Estic al NATO”, declara generalul american. La acel moment, războiul din Ucraina încă nu începuse.

Cel mai recent bilanț al Statului Major al Apărării s-a desfășurat la data de 8 februarie 2023, cu referire la anul 2022 și la planurile pentru anul 2023. În acest context, ministrul Angel Tîlvăr a precizat că MApN are un buget de 2,5 la sută din PIB în anul 2023, față de 2 la sută din PIB în anul 2022. Sporirea bugetului Apărării a fost decisă după ce a izbucnit războiul în Ucraina.

De remarcat sunt evoluția ascendentă a procesului de instrucție, dezvoltarea facilităților de pregătire și modul de îndeplinire a angajamentelor internaționale, în țară și în străinătate. Nivelul de ambiție este ridicat, însă alocarea bugetară de 2,5% din PIB ne permite să continuăm acest demers al consolidării structurii naționale de forțe

Angel Tîlvăr,

Ministrul Apărării Naționale

La bilanțul Statului Major al Apărării, din februarie 2023, generalul Daniel Petrescu a anunțat că militarii români urmează a se “antrena cu tehnica nou intrată în dotare”. Conducerea Armatei Române va urmări dezvoltarea capacităților militare naționale, atât prin recrutarea și instruirea personalului cât și prin continuarea programelor de înzestrare cu armament.

Vom asigura un nivel ridicat al capacității de reacție, vom dezvolta capabilități relevante pentru îndeplinirea misiunilor și vom crește nivelul de operaționalizare al structurilor. În același timp, ne vom concentra pe îmbunătățirea condițiilor de trai și de instruire ale militarilor

Daniel Petrescu,

Șeful Statului Major al Apărării

Transportoarele Piranha 5 (Piranha V) sunt cele mai noi vehicule blindate din dotarea Forțelor Terestre ale României iar acum se dorește sporirea numărului acestora.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Gabriela Szabo, ambasadoarea ediției din acest an a UVT Liberty Marathon

Campioana olimpică și multipla campioană mondială la atletism Gabriela Szabo, declarată timp de zece ani la rând cea mai bună atletă a României, va...

Pericol de inundații în mai multe județe din România! Hidrologii au emis cod galben și portocaliu

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o avertizare Cod portocaliu de viituri, ce vizează până miercuri dimineaţa râuri...

Patru arbitri români vor oficia la EURO 2024

O brigadă de patru arbitri români, în frunte cu Istvan Kovacs, va oficia la Campionatul European de fotbal din Germania, conform anunțului făcut astăzi...
Ultima oră
Pe aceeași temă