25 C
București
sâmbătă, 13 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăÎnchirierile au crescut în afara Capitalei cu 32%. Recorduri în Iaşi şi...

Închirierile au crescut în afara Capitalei cu 32%. Recorduri în Iaşi şi Timişoara

Volumul închirierilor de spaţii de birouri în marile oraşe a crescut cu aproape o treime, datorită sentimentului optimist al subpieţei imobiliare de profil.

ESOP a aflat că am avut anul trecut o creştere a subpieţei spaţiilor de birouri cu 32%, la 49.661 mp. Cele mai mari suprafeţe tranzacţionate sunt în Iaşi (17.682 mp) şi Timişoara (13.043 mp). Analistul Ion Radu Zilişteanu spune că motivul este că, „se constată un soi de revenire a încrederii, destul de uşoară deocamdată”, pentru că  „în fond, toată criza asta, şi de pe pieţele financiare, şi de pe piaţa imobiliară, a fost în principal o criză de încredere”.

România liberă: Investitorii au încredere. Sentimentul pieţei.

Ion Radu Zilişteanu: Exact. Dacă investitorii sunt încrezători în viitorul economic al României, ei încep să închirieze birouri. Dar există şi o emulaţie pe anumite domenii, ca IT-ul, care a determinat extinderea unor companii şi duce tot la extinderea spaţiilor de birouri.

Cum sunt preţurile la închiriere?

I.R.Z.: Faţă de începutul crizei, scăzute.

Dar sunt atractive la închiriere, pe fondul creşterii cererii.

I.R.Z.: Unii clienţi vor să profite de situaţia actuală: fac contracte pe termen mai lung, iar când preţurile vor creşte vor fi avantajaţi, pentru că vor avea deja rezervat spaţiul la preţ mai bun. Plus interesul dezvoltatorilor de astfel de imobiliare, să aibă acoperire, să aibă încărcare pe spaţii. E posibil ca anul acesta să apară creşteri spectaculoase în provincie.

Analistul arată că în afara Bucureştiului mai durează câţiva ani până când se saturează marile oraşe, până când se va ajunge la un relativ echilibru, cum este în Capitală.

Dar în Capitală şi în zona metropolitană a acesteia lucrurile sunt oarecum diferite. Creşterile de aici nu sunt atât de spectaculoase, pentru că aici piaţa e altfel dezvoltată. Zilişteanu aminteşte spusele lui Mugur Isărescu conform cărora România poate intra în zona euro cu Bucureştiul, ca PIB pe cap de locuitor, comparabil cu alte capitale. Lucrurile s-au mişcat mai bine ca în Iaşi şi alte oraşe chiar şi în timpul crizei. Piaţa nu are salturi spectaculoase, creşte constant. Are alt ritm de creştere, raportat la o bază imobiliară foarte mare: sunt în total peste două milioane de metri pătraţi de birouri, cu 14%-16% neocupat. 240.000 mp au fost contractaţi anul trecut, conform ESOP. Foarte mult în dezvoltarea spaţiilor de birouri din Bucureşti a contat preţul terenului. Spre exemplu, periferia Capitalei, cum este cazul cu zona Pipera-Tunari, este saturată cu spaţii de birouri. Administrativ, regiunea aceasta nu face parte din Bucureşti, dar analiştii pieţei deja o includ aici, pentru că aşa se mişcă economia.

Trendul se va păstra şi în acest an. Interesul pentru forţa de muncă din afara Capitalei va fi la fel de mare. Valul de multinaţionale şi companii româneşti ce vor alege oraşele secundare va duce la întărirea încrederii investitorilor în piaţa de birouri din aceste localităţi.   

Cele mai citite

Tulcea: Nicolae Ciucă vrea dezvoltarea infrastructurii porturilor fluviale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susţine dezvoltarea infrastructurii portuare fluviale, în contextul creşterii traficului în porturile de la Marea Neagră şi pe drumurile din Dobrogea,...

Rusia – Ucraina, ziua 759: Piloți de vânăyoare ucraineni, antrenați în Franța

Viitori piloţi de vânătoare ucraineni care ar putea zbura cu avioane americane F-16 sunt antrenaţi în sudul Franţei de către forţele aeriene, a anunţat...

Explozie a unei mașini capcană în centrul capitalei Siriei Damasc

O maşină capcană a explodat sâmbătă într-un cartier din centrul capitalei siriene Damasc, unde se află mai multe ambasade, fără a provoca victime, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă