» Sunt agent de vanzari, am experienta de cinci ani si de o luna am fost dat afara, pe motiv de "criza". Decizia sefului meu m-a luat prin surprindere. Sunt foarte deprimat si nu stiu cum sa-mi revin.
Cred ca deja cu totii ne-am dat seama ca viata nu este fair-play. Cu exceptia situatiilor descrise de misticii indieni conform carora suntem in totala armonie cu natura, in toate celelalte cazuri nu cred ca putem sa evaluam ce este fair-play si ce nu este.
Eu personal am trait multe situatii in care credeam ca am fost defavorizat si consideram ca cineva are ceva cu mine, insa de-a lungul timpului am constatat ca, in relatiile sociale si interpersonale, totul nu este decat un schimb. In momentul in care tranzactia nu este profitabila pentru una dintre parti, ea se destrama. Chiar si relatia de cuplu este tot o tranzactie bazata pe profit, doar ca in acest caz profitului ii spunem siguranta, incredere sau, uneori, chiar dragoste. Daca in relatia de cuplu partenerii isi permit sa mai piarda si sa lase de la ei, de dragul cuplului, intr-o relatie profesionala acest lucru este imposibil. Iti recomand sa iti faci un CV mai frumos, cu competentele subliniate si accentuate si in care sa valorizezi experienta din ultima perioada.
Si succes la noul job!
Asteptam intrebarile dumneavoastra la e-mail angajari@romanialibera.ro sau pe adresa redactiei, strada Nerva Traian 3, bl. M 101, et. 4, sector 3, Bucuresti.