Fondul Proprietatea (FP) va avea un calendar al listarii la Bursa la sfarsitul acestei luni, a declarat ieri Alexandru Paunescu, copresedinte al societatii. "Calendarul pe 2008, la care se lucreaza acum, trebuie aprobat de conducerea Fondului, dupa care il vom face public. Nu putem face estimari ale datei listarii la Bursa deoarece noi suntem institutie financiara si trebuie sa operam cu date foarte precise", a aratat, la randul ei, Cristina Stihi, purtator de cuvant al Fondului. In cea de-a doua jumatate a anului trecut, unii reprezentanti ai FP dadeau ca sigura listarea la Bursa de Valori Bucuresti a Fondului Proprietatea in vara anului 2008.
La inceputul lunii decembrie 2007 numarul actionarilor FP, persoane private, ajunsese la 3.028. Valoarea actiunilor lor reprezenta 11,26% din capitalul social al Fondului. Capitalul social al FP este de 14,24 miliarde lei (aproximativ 3,9 miliarde euro, la data infiintarii acestuia, pe 24 noiembrie 2005). Statul, prin Ministerul Economiei si Finantelor, este actionarul majoritar al FP.
Totusi, chiar daca FP nu este listat inca la Bursa, actionarii sai dispun acum de baza legala pentru a-si vinde actiunile. Din data de 11 ianuarie, dupa publicarea in Monitorul Oficial a noului statut al Fondului (aprobat prin hotarare de Guvern), actionarii pot sa-si vanda actiunile in conditiile Legii societatilor comerciale nr. 31/1990, modificata si completata prin Legea 441/2006. Mai precis, cumpararea actiunilor se va putea face direct de la actionarii existenti. Anterior, legislatia nu reglementa cu claritate instrainarea actiunilor F, inainte de listarea fondului la Bursa.
"Actionarii Fondului Proprietatea au posibilitatea sa-si cesioneze titlurile conform Legii societatilor comerciale, pana la listarea Fondului la Bursa. Depozitarul Central poate sa opereze vanzarile de actiuni ale Fondului Proprietatea. Tranzactiile se fac in acelasi mod in care se procedeaza astazi cu actiunile societatilor inchise", a declarat directorul general al Depozitarului Central, Adriana Tanasoiu. Pana ieri, insa, la sediul Depozitarul Central nu se prezentase nici un actionar al FP pentru vanzarea actiunilor.