15 C
București
marți, 15 octombrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFT: Economia mondială se află în blocaj

FT: Economia mondială se află în blocaj

Economia mondială este blocată într-un trend de creştere slabă, incapabilă să susţină o recuperare decentă şi în pericol chiar să încetinească brusc, potrivit unor indicatori calculaţi de cotidianul Financial Times (FT) în colaborare cu Brookings Institution, relatează Mediafax.

În pofida pieţelor financiare solide şi a revenirii încrederii în rândul companilor şi consumatorilor pe pieţele emergente, indicatorii de ansamblu ai creşterii economice abia s-au mişcat faţă de mijlocul anului 2011. În ultimii aproape doi ani, încercările de revigorare a activităţii economice au fost oprite repetat de date macroeconomice slabe şi criza din zona euro.

„Indicatorii arată că economia globlă este incapabilă de creştere accelerată şi se confruntă cu riscul unei opriri bruşte. Singurul lucru bun care poate fi spus despre activitatea economică slabă este că a atins nivelul minim în unele economii cheie”, a declarat Eswar Prasad, cercetător la Brookings Institution.

Dovezile privind menţinerea presiunilor la nivelul economiei globale va determina o atmosferaă mai pesimistă la reuniunea de săptămâna următoare a FMI şi Băncii Mondiale. Directorul executiv al FMI, Christine Lagarde, a avertizat deja despre noile riscuri ale unei economii mondiale cu trei viteze, în care unele ţări au o evoluţie bună, altele îşi revin, iar altele au încă probleme.

Indicii folosiţi de FT şi Brookings Institution combină date despre activitatea economică, variabile financiare şi indicatori ai încrederii dintr-un număr mare de ţări.

Faţă de evoluţia din mjoritatea statelor dezvoltate economic, SUA ies în evidenţă pozitiv, notează FT, însă chiar şi în cea mai mare economie a lumii indicatorii privind activitatea şi încrederea rămân la niveluri mult reduse faţă de normal.

Încetinirea multor economii emergente, înregistrată anul trecut, pare că va continua, în contextul climatului extern dificil şi a posibilităţilor limitate de a susţine activitatea economică, a spus Prasad. Datele pentru China rămân solide şi indică o stabilizare a avansului economic.

În alte economii emergente, precum Argentina şi Brazilia în America Latină, persistă semnele unei alunecări către stagnare.

La periferia zonei euro, indicatorii activităţii economice din Irlanda, Portugalia, Italia şi Spania vor rămâne sub mediile istorice, în pofida unei îmbunătăţiri uşoare în ultimele luni.

Cele mai citite

Benjamin Mendy cere daune de 11,5 milioane de lire de la Manchester City după achitarea de acuzațiile de viol!

Fostul fundaș al lui Manchester City, Benjamin Mendy, a intentat un proces împotriva clubului pentru neplata salariilor în perioada în care a fost suspendat...

Tragedia din Brașov: soțul gelos și-a ucis partenera

Anchetatorii au făcut lumină în cazul morții celor doi soți găsiți decedați într-un apartament din orașul Brașov. O tragedie a avut loc în Brașov,...

Ford Otosan Craiova deschide comenzile pentru E-Tourneo Courier, versiunea electrică a modelului de pasageri

Ford Otosan Craiova a început să accepte comenzi pentru Ford E-Tourneo Courier, varianta electrică a modelului comercial de pasageri. Producția acestui model va demara...
Ultima oră
Pe aceeași temă