10 C
Bucharest
Sunday, 3 December 2023
HomeInvestigații România LiberăFranks: Băsescu a anunţat un program ambiţios

Franks: Băsescu a anunţat un program ambiţios

“Pachetul complet asupra căruia vom conveni va fi public după acordul final, dar ceea ce a anunţat preşedintele Băsescu a fost un set foarte ambiţios pentru reducerea cheltuielilor. România are nevoie acum de măsuri ambiţioase”, a afirmat oficialul FMI, citat de Mediafax.

El a precizat că pachetul de măsuri negociat va cuprinde şi unele acţiuni care trebuie realizate înainte ca boardul FMI să discute despre eliberarea următoarei tranşe.

Franks a afirmat că au fost înregistrate progrese în cadrul negocierilor şi că discuţiile vor continua sâmbătă, când delegaţia FMI se va întâlni şi cu premierul Emil Boc.

Oficialul FMI a precizat că deocamdată nu au fost stabilite cifrele finale.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că tranşa următoare de la FMI ar fi trebuit eliberată în partea a doua a lunii iunie, dar cu certitudine vor fi introduse benchmark-uri care vor face ca tranşa să intre “pentru luna iulie”, pentru ca Guvernul să probeze că este angajat în măsurile convenite.

Şeful statului a mai anunţat că pensiile vor scădea cu 15%, salariile din sistemul bugetar cu 25%, inclusiv salariul minim, şi vor fi reduse “masiv subvenţiile”, banii urmând să fie alocaţi ţintit “către cei care au nevoie de sprijin financiar”.

Băsescu a menţionat şi că ajutorul de şomaj va scădea cu 15%.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 648. Fostul președinte Poroșenko, rivalul lui Zelenski, este oprit să iasă din Ucraina

Petro Poroșenko, fostul președinte al Ucrainei, a fost oprit de autoritățile de frontieră ale Ucrainei să iasă din țară. Poroșenko ar fi urmat să aibă...

Rusia – Ucraina, ziua 648. Fostul președinte Poroșenko, rivalul lui Zelenski, este oprit să iasă din Ucraina

Petro Poroșenko, fostul președinte al Ucrainei, a fost oprit de autoritățile de frontieră ale Ucrainei să iasă din țară. Poroșenko ar fi urmat să aibă...
Ultima oră
Pe aceeași temă