Partenerii au beneficiat de scurgeri de informații din partea personalului din cadrul Consiliului de Supraveghere a Societăților Publice de Contabilitate, entitatea creată de Congres cu mai mult de un deceniu în urmă, pentru a se asigura că auditorii desfășoară activități care respectă standardele reglementate, conform materialului publicat pe site-ul CNBC.com.
Denunțând comportamentul drept „șocant” și „egoist”, Comisia pentru Valori de Schimb, care și a făcut publice aceste acuzațiile civile, a declarat că ancheta este în curs de desfășurare și că mai multe persoane ar putea face obiectul unor acuzații. „Acești contabili s-au angajat într-un comportament greșit la modul șocant – ei fură literalmente examenul – cu scopul de a interfera cu activitatea PCAOB de a detecta deficiențele de audit”, a declarat unul dintre directorii executivi ai SEC, Steven Peikin.
Este un alt moment de publicitate negativă pentru profesia de contabil, care a fost afectată de scandal, de cînd cu imploziile de la companiile Enron și WorldCom, care au general noi legi pentru a acoperi consiliile de administrație publică și procesul de audit.
Luni, șase persoane au fost arestate și acuzate de conspirație cu scopul de a înșela autoritățile de reglementare și a folosi abuziv informațiile confidențiale. KPMG a descoperit activitatea anul trecut și a informat autoritățile de reglementare, au declarat reprezentanți ai SEC.
„Presupusul comportament este supărător”, a declarat unul dintre înalții responsabili ai SEC, Jay Clayton. Acesta a afirmat că KPMG nu este o țintă a anchetei și că investitorii ar putea continua să se bazeze pe activitățile de audit ale firmei, deși nu le consideră afectate de situație.
KPMG sa confruntat cu dificultăți cu mai mulți ani înaintea descoperirii acestei situații, având în vedere că inspecțiile de audit efectuate de PCAOB în 2013 și 2014 nu au fost corecte, conform declarațiilor procurorilor federali. În 2015, s-a luat hotărârea să se recruteze personal din cadrul PCAOB pentru a-și angaja, astfel încât să se poată face o „asanare” a problemei. Consiliul de supraveghere inspectează aproximativ 50 de audituri pe an, aparâinînd marilor firme, pentru a se asigura că îndeplinesc standardele de reglementare, dar nu anunță firmele contabile în prealabil despre ce audituri dorește să inspecteze.
Unul dintre acești angajați a fost Brian Sweet, un contabil public autorizat în vârstă de 40 de ani, care a pledat deja vinovat la acuzațiile aduse. El a descărcat informații de la consiliul de supraveghere privind inspecția viitoare a KPMG și a adus-o cu el la noul post din cadrul KPMG, în anul 2015. Acolo, el a împărtășit informațiile cu noii parteneri ai KPMG și a obținut informații suplimentare de la doi colegi din Consiliul de Supraveghere.
Având în prealabil informația, partenerii KPMG au permis să analizeze și să revizuiască documentele de lucru pentru a evita constatările negative ale consiliului de supraveghere, au spus oficiali ai SEC.
Un purtator de cuvant al KPMG a lansat o declaratie în care se afirmă că firma a cooperat cu ancheta guvernamentală. Fostul partener a fost concediat anul trecut. „KPMG a întreprins acțiuni rapide și decisive, inclusiv angajarea unui consilier extern, în vederea efectuării unei investigații detaliate și separarea persoanelor din cadrul firmei care fuseseră implicate”.
PCAOB a afirmat în declarația sa că „a cooperat și apreciază acțiunile guvernului de a păstra și consolida integritatea programelor PCAOB de supraveghere a programelor de reglementare ce protejează investitorii care se bazează pe auditul companiilor publice”.
Avocatul lui Sweet, Richard Morvillo, a menționat că: „În intensificarea cooperării cu oficialii federali, domnul Sweet a făcut primul pas pentru a-și corecta greșelile”.
Iulia Zărnescu