Partea cea mai dura a crizei inca nu a trecut, a spus luni seful FMI, Dominique Strauss-Kahn, in contextul in care ministrii de finante ai G8, grupul celor mai industrializate state, au salutat "stabilizarea" economiei mondiale, cerand insa "prudenta" in fata riscurilor inca prezente, anunta Newsin.
"Pozitia G8 este ca incepem sa vedem anumite semne de imbunatatire, dar trebuie sa ramanem prudenti", a spus Strauss-Kahn, in cadrul unei vizite in Kazahstan. Declaratia sefului Fondului Monetar International (FMI) vine in contextul in care ministrii au ales sa incheie intrunirea din Lecce, in Italia, intr-o nota prudenta, in ciuda inmultirii semnalelor legate de imbunatatirea starii economiei mondiale.
Responsabilii statelor membre G8 au precizat in documentul final ca, "in ciuda anticiparii unei cresteri a productiei, somajul s-ar putea accentua in continuare".
Ministrii de Finante au estimat ca trebuie inceput lucrul pentru redactarea unor "strategii de iesire din criza", menite a elimina o parte din masurile exceptionale instituite pentru a sustine activitatea economica.
"Aceste strategii, care vor fi diferite de la stat la stat, sunt esentiale pentru asigurarea unei reveniri pe termen lung", reiese din declaratia comuna a ministrilor G8.
Pe termen scurt, ministrii de Finante ai statelor membre G8 au cazut de acord ca trebuie sa sustina in continuare economia si relansarea creditarii.
Comunicatul G8 nu face referire la dezbaterile privind "testele de stres" ce vor fi aplicate bancilor, pentru a se asigura ca acestea vor rezista viitoarelor socuri economice. Seful FMI a spus recent ca economia mondiala ar putea sa iasa din criza in 2010, insa chiar si dupa acest moment, sistemul financiar va trebui sa fie monitorizat indeaproape.