Eliberarea celei de-a cincea tranşe din împrumutul acordat de FMI României va fi amânată, deoarece Boardul FMI nu va mai discuta luni îndeplinirea de către România a obiectivelor economice pe care ţara noastră şi le-a asumat prin Scrisoarea de Intenţie, informează un comunicat postat vineri pe site-ul instituţiei financiare internaţionale, potrivit Agerpres.
„Fondul evaluează impactul deciziei Curţii Constituţionale asupra pachetului de măsuri fiscale propus de guvernul României”, declară şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, în comunicat.
„Măsurile afectate (de decizia Curţii – n.red.) constituiau o parte importantă a programului revizuit din cadrul Acordului Stand-By.
Până la identificareea unor măsuri alternative, întrunirea Board-ului FMI pentru cea de-a patra evaluare a Acordului Stand By, programată pentru luni, 28 iunie, a fost amânată”.
Curtea Constituţională a României a considerat că reducerea cu 15 la sută a pensiilor şi a indemnizaţiei de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I este neconstituţională, precum şi recalcularea pensiilor magistraţilor şi utilizarea unui punct de pensie de altă valoare decât cea prevăzută prin lege.
Decizia FMI de a continua programul cu România a FMI a fost subliniată vineri şi de reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, care a precizat că evaluarea modului în care România şi-a îndeplinit obiectivele din Acordul Stand-By poate fi introdusă pe ordinea de zi a unei alte întruniri a Board-ului Fondului.
O şedinţă de a Cabinetului Boc este anunţată pentru sâmbătă, la ora 10. ‘Creşterea Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) de la 19 la sută la 25 la sută este varianta pe care Guvernul o ia în calcul cel mai serios pentru a compensa imposibilitatea de a scădea pensiile cu 15 la sută, au declarat, vineri, pentru Agerpres, surse ministeriale, după o serie de discuţii care au avut loc la Guvern între membrii Cabinetului Emil Boc.
Potrivit surselor citate, creşterea TVA ar fi considerată de Guvern suficientă, dublată de scăderea salariilor bugetare cu un sfert, fără să mai fie nevoie şi de majorarea cotei unice de impozitare.
Conform Acordului cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, România trebuie să îşi reducă deficitul bugetar la 6,8 la sută în 2010.
Tranşa a cincea a împrumutului de la FMi este în valoare de 850 de milioane de euro.
Programul de asistenţă financiară a României, în valoare totală de 20 de miliarde de euro, este susţinut de FMI (12,9 miliarde de euro), Comisia Europeană (cinci miliarde de euro), Banca Mondială (un miliard de euro) şi alţi finanţatori internaţionali.
Până în prezent, România a primit aproape 9,3 miliarde de euro de la FMI, 2,5 miliarde de euro de la UE şi 300 de milioane de euro de la Banca Mondială.