Europa de Est, unde randamentele pietelor bursiere si valutare au atins 50% in acest an, isi poate pierde poztia de principala tinta de investitii a continentului, din cauza nivelului ridicat al datoriilor, relateaza Bloomberg, consultat de NewsIn.
Forintul a inregistrat una dintre cele mai slabe performante in ultima luna, in randul celor 26 de valute din tarile emergente, in timp ce Slovacia, Polonia, Bulgaria si Cehia sunt printre cele sapte tari ce inregistreaza cele mai mari cresteri ale riscurilor de creditare.
"Unii investitori ar putea subestima potentialul presiunilor ce pot fi exercitate asupra obligatiunilor si valutelor", a declarat Tim Haaf, analist in cadrul Pacific Investment Management Co., divizie a grupului Allianz SE. "Lumea iese din criza, insa Europa de Est trebuie in continuare sa reduca nivelul datoriilor externe, ceea ce ii va lua ceva timp".
Cresterile deficitelor publice au obligat unele tari din Uniunea Europeana, precum Polonia si Letonia, sa isi amane calendarele de aderare la zona euro. Romania si Ungaria au fost nevoite sa implementeze reduceri bugetare ce au exacerbat recesiunile, pentru a intruni criteriile necesare primirii imprumuturilor externe de cate 20 miliarde euro (circa 30 miliarde dolari), credite necesare finantarii deficitelor bugetare si de cont curent.
Tarile din Europa de Est au inregistrat in ultimii ani cresteri economice puternice, insa in prezent se bazeaza pe credite externe de circa 100 miliarde dolari, echivalent cu 69% din totalul la nivel mondial, din surse precum Fondul Monetar International (FMI) sau Banca Mondiala.
Comisia Europeana prevede ca datoria guvernamentala a Ungariei va depasi 75% din produsul intern brut (PIB) in urmatorii trei ani, si ca datoria Poloniei va creste la 61% din PIB in 2011. Comisia prevede un deficit bugetar de 12,3% din PIB in 2010 pentru Letonia si de 7,5% din PIB pentru Polonia.
"Este putin probabila o revenire la nivelul anterior crizei", a declarat Arend Kapteyn, economist-sef pentru Europa, Orientul Mijlociu si Africa in cadrul Deutsche Bank AG.
Economiile emergente din Europa au beneficiat in perioada 2002-2008 de afluxuri de capital strain echivalente cu circa 8% din PIB-ul anual mediu, finantand o dezvoltare puternica a pietei creditelor, a mai spus acesta. "Nu credem ca afluxurile vor reveni la vechiul nivel", a adaugat Kapteyn.
Indicii bursieri din regiune au avansat in acest an, chiar daca economia Europei Centrale si de Est se va comprima cu 6,3% in 2009, comprimarea urmand sa se prelungeasca in 2010 in patru state, printre care si Ungaria, a anuntat pe 2 noiembrie Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD). BERD estimeaza ca sase dintre economiile regiunii vor creste cu circa 1% in anul viitor, in timp ce cresterea medie va atinge 2,5%.
Indicele principal al Bursei din Bucuresti a crescut cu 77% in acest an, raportat la dolari, incluzand dividendele reinvestite. Cele mai mari castiguri de pe bursa au fost inregistrate de titlurile Rompetrol Rafinare SA, a caror cotatie a crescut cu 281%, si de titlurile Biofarm Bucuresti, care s-au apreciat cu 169%.
Indicele Bursei din Budapesta a crescut cu 92% din luna ianuarie. Economia Ungariei se va comprima cu 6,5% in acest an si cu 0,5% in 2010, potrivit estimarilor Comisiei Europene.
Indicele principal al bursei ucrainene a avansat cu 107% in acest an, titlurile companiei Motor Sich JSC apreciindu-se cu peste 300%, chiar daca tulburarile politice au amanat reducerile bugetare necesare primirii unei transe de 3,4 miliarde dolari din creditul acordat de FMI. Ucraina nu va avea suficiente fonduri cu care sa achite gazele naturale importate din Rusia la inceputul iernii daca nu va primi transa de la FMI pana pe 7 decembrie.
Indicele bursier al regiunii, NTX New Europe Blue Chip, s-a dublat din luna martie, cand a atins un nivel minim al ultimilor cinci ani. Cresterea sa a incetinit in ultima luna, indicele osclinand in intervalul 1.100-1.200 puncte.
Radoslaw Bodys, economist pentru Europa Centrala si de Est in cadrul BofA Merrill Lynch Global Research, a declarat ca nu observa "riscuri semnificative pe termen lung". Europa de Est "va fi cu siguranta in urma Asiei si probabil si a Americii Latine, cel putin in viitorul apropiat", pentru ca Europa de Est este mai dezvoltata, "deci, prin definitie, potentialul sau de crestere este mai mic". "Initial, revenirea va fi mai lenta decat in Europa de Vest, insa cred ca destul de repede va avea o evolutie mai buna", a explicat el.
Rachel Ziemba, analist in cadrul Roubini Global Economics, se arata insa mai putin optimista, sustinand ca unii factori de crestere sunt supraestimati.
"Europa de Est este si va continua sa fie in urma celorlalte piete emergente. Exista numeroase asteptari legate de o revenire sustinuta de exporturi, insa Europa de Vest va putea absorbi o cantitate limitata de bunuri", a declarat ea.