Elveţia încearcă să se impună ca lider mondial în domeniul confiscării şi restituirii averilor ilicite ale ‘persoanelor expuse din punct de vedere politic’, potrivit Departamentului federal de Externe. Aceasta după ce a fost una din destinaţiile favorite ale potentaţilor şi dictatorilor din lumea întreagă dornici să-şi pună la adăpost milioanele, scrie Le Monde.
La 28 aprilie, guvernul a trimis parlamentului un proiect de lege vizând completarea unui dispozitiv bazat pe întrajutorarea internaţională care, de cincisprezece ani, a contribuit la restituirea către statele spoliate a sumei de 1,7 miliarde de franci elveţieni, deturnaţi mai ales de dictatorul filipinez Ferdinand Marcos, cel nigerian, Sani Abacha, sau de către fratele preşedintelui mexican Carlos Salinas, potrivit publicaţiei citate de Agerpres.
Această lege va permite ţărilor solicitante, al căror aparat judiciar este ineficient, să obţină confiscarea şi restituirea bunurilor deturnate. ‘Cazuri precum cel al lui Mobutu sau Duvalier nu ar trebui să mai existe’, a promis Micheline Calmy-Rey, ministrul de externe.
În 2009, moştenitorii fostului dictator al Zairului, devenit Republica Democrată Congo, au recuperat 7,7 milioane de franci elveţieni (5,4 milioane de euro), conturi îngheţate de Elveţia din 1997, justiţia congoleză neputând să furnizeze dovada originii ilicite a fondurilor aşa cum prevede legea privind asistenţa judiciară internaţională în domeniul penal. Blocarea conturilor a fost menţinută timp de 12 ani, în virtutea unui articol de excepţie din Constituţia Elveţiei. De asemenea, fondurile lui Jean-Claude Duvalier (aproximativ 7,6 milioane de franci elveţieni), îngheţate din 2002, au fost pe punctul de a fi restituite familiei acestuia, justiţia haitiană neputând să acţioneze. Haiti a cerut redistribuirea fondurilor lui Duvalier în 1986, la scurt timp după alungarea acestuia de la putere. Totuşi, banii au fost blocaţi deoarece Haiti nu a intentat o acţiune penală împotriva fostului lider.
Autorităţile din Port-au-Prince ar trebui să fie primele care să beneficieze de noua legislaţie. Noutatea textului constă în faptul că şi bunurile puse sub sechestru fac obiectul ‘prezumţiei de dobândire ilegală’. ‘Proprietarii’ acestora – foşti preşedinţi, miniştri sau înalţi funcţionari – trebuie să dovedească faptul că fondurile au fost dobândite cinstit.
Unele ONG-uri afirmă că domeniul de aplicare a legii este prea limitat. ‘Noua lege presupune ca statul în care sistemele judiciare nu funcţionează să poată depune o cerere de asistenţă judiciară, ceea ce este departe de a fi posibil’, afirmă Olivier Longchamp, de la asociaţia ‘Declaraţia de la Berna’. El menţionează ţările ale căror aparat judiciar este dezmembrat după căderea unui dictator sau ‘cazurile frecvente în care statul spoliat nu depune nicio cerere de asistenţă judiciară în Elveţia, deoarece autorii deturnărilor sunt la putere’, iar societatea civilă sau chiar un judecător elveţian nu poate avea o astfel de iniţiativă.
În ultimii ani, Elveţia a trebuit să găsească, pentru fiecare caz în parte, modalităţi de restituire, adesea într-o lipsă totală de transparenţă. În 2005, s-a încheiat un acord politic între Berna şi Luanda privind fondurile preşedintelui angolez José Eduardo Dos Santos, care prevedea ca 21 de milioane de dolari (16,2 milioane de euro) să fie destinate deminării Angolei. În 2008, revista L’Hebdo dezvăluia că producătorul elveţian de arme RUAG fusese desemnat pentru această sarcină, societatea civilă angoleză nefiind consultată în acest sens.
Acordul privind restituirea fondurilor preşedintelui kazah Nursultan Nazarbaiev (84 de milioane de dolari) a fost supervizat de Banca Mondială, în favoarea programelor de ajutorare a copiilor. Ceea ce nu împiedică clanul Nazarbaiev să continue să investească în Elveţia. În decembrie 2009, Dinara, fiica cea mică a potentatului, şi-a cumpărat contra sumei de 74,7 milioane de franci elveţieni o somptuoasă proprietate într-un cartier de lux al Genevei.
