Justiţia americană a adunat elemente în vederea urmăririi penale contra mai multor bănci şi membri ai personalului lor în afacerea manipulării Libor, una dintre principalele taxe de referinţă pentru lumea finanţei la scară mondială.
După Marea Britanie, Statele Unite au deschis, la rândul lor, o anchetă penală privind afacerea manipulării între 2005 şi 2009 a taxei Libor şi sunt în curs de constituire dosarele de acuzare contra mai multor instituţii financiare şi a angajaţilor acestora, în special brokerii băncii Barclays, principala incriminată. Luna trecută, banca a admis că a manipulat rata Libor, dezvăluind astfel un scandal care ar putea implica zeci de instituţii financiare, şi a acceptat să plătească o amendă de 453 milioane dolari, dar acordul nu o pune la adăpost de urmărirea în justiţie. În Marea Britanie, ancheta a determinat deja trei responsabili ai Barclays să demisioneze. Ancheta Departamentului de Justiţie s-a adăugat alteia dusă de autorităţile americane de reglementare financiară şi unui număr de plângeri colective în recurs ale investitorilor.
Perspectiva acestor urmăriri în justiţie ar urma să determine unele instituţii financiare să ajungă la acorduri cu guvernul pentru a evita urmăririle şi condamnările, aşa cum permite legea americană. La 27 iunie, Barclays a anunţat că va plăti, după negocieri, circa 360 milioane dolari pentru a pune capăt anchetelor autorităţilor de reglementare din SUA şi din Marea Britanie. La rândul său, Der Spiegel relatează că Deutsche Bank a propus autorităţilor europene şi elveţiene să coopereze cu anchetatorii pentru a evita condamnări prea grele. Instituţia a mai solicitat să beneficieze de statutul de „martor pocăit”. Acest statut care îi permite să atenueze pagubele – atât cele financiare, cât şi cele care îi afectează imaginea – nu va putea exonera total banca germană. Deoarece doar prima instituţie care propune cooperarea se bucură de imunitate totală, iar elveţiana UBS şi britanica Barclays au obţinut deja acest statut. Potrivit Der Spiegel, în cel mai bun caz, Deutsche Bank poate spera la o condamnare mai uşoară. Barclays relativizează deja poziţia sa de protagonist, iar la Londra afacerea a luat o turnură politică, în timp ce Trezoreria caută dovezi de complicitate din partea Băncii Angliei.
Tsunami în City
Frauda este mondială şi masivă. Rata Libor (London Inter-Bank Offered Rate) este calculată pe baza estimărilor dobânzilor percepute de marile bănci internaţionale la creditele pe care şi le acordă unele altora, dar aceste estimări sunt furnizate chiar de respectivele bănci, fără verificări independente. Or, această rată, pe baza căreia se sprijină circa 350.000 miliarde dolari în produse financiare, a fost manipulată de către bănci, printre care Barclays.
Analiştii arată că un tsunami traversează City, centrul londonez al finanţei, cu efecte la scară mondială. Prima victimă – banca Barclays, astăzi „decapitată”, care a recunoscut că „a încercat să manipuleze” Libor şi Euribor, taxe interbancare fixate în fiecare zi chiar de bănci. Acestea reprezintă media taxelor propuse zilnic de un panel de bănci, printre care Barclays, dar şi HSBC, Citigroup, Royal Bank of Scotland sau UBS, implicate în fraudă. Barclays a explicat că a acţionat cu scopul de a ascunde altor bănci şi media dificultăţile sale de finanţare, de teama de a nu fi exclusă de pe piaţa interbancară (alte bănci nu i-ar mai fi acordat împrumuturi) şi de a nu declanşa o spirală sistemică, accelerând prăbuşirea sistemului bancar mondial, deja la pământ după falimentul Lehman Brothers. Aşa cum arată rapoartele SFO – Oficiul britanic de luptă contra delincvenţei financiare -, frauda a permis anumitor bănci, adesea susţinute de state şi deci de contribuabili, să genereze profituri mai mari.
O multitudine de produse financiare depind direct de taxele Libor şi Euribor, inclusiv creditele acordate particularilor şi întreprinderilor, SWAPS, CDS şi alte produse derivate complexe, iar estimările variază între 360.000 şi 600.000 miliarde dolari ce sunt schimbate anual pe baza acestor taxe. De 5-10 ori PIB-ul mondial.
Manipulare în bandă
Pentru ca aceste taxe, fixate cotidian, să poată fi manipulate, în jos sau în sus, trebuie ca băncile să fie la unison. Practic, potrivit metodei de calcul, taxele anunţate drept „cele mai extreme” sunt excluse. Astfel, dacă Barclays ar fi fost singura care ar fi propus la un moment dat o taxă foarte joasă, nu ar fi schimbat cu nimic Libor-ul calculat în acea zi. Anchetele au stabilit o serie de indicii care duc spre ipoteza înţelegerii între cel puţin şase bănci, manipularea fiind operată la nivelul traderilor băncilor, înţeleşi între ei. Băncile se pot aştepta la amenzi de miliarde de euro – prejudiciul fiind estimat la 1.000 miliarde dolari -, după care pot urma sancţiuni penale.