Fostul premier francez, Edouard Balladur, este de părere că se impune o mai bună coordonare a politicilor economice europene, notează miercuri ziarul francez Le Figaro, monitorizat de Agerpres. Referindu-se la planul de salvare de 750 de miliarde adoptat de ţările membre ale zonei euro şi de FMI, Balladur afirmă că el nu rezolvă dificultăţile din această zonă, ajutorul financiar considerabil fiind decisiv pentru evitarea prăbuşirii Greciei şi a consecinţelor care ar decurge din acest fapt. Ţările europene trebuie să-şi reducă deficitele publice şi rata de îndatorare la niveluri suportabile.
”Hotărârea luată de guvernul francez de a îngheţa cheltuielile în ministere mi se pare bună. Trebuie stabilită o perioadă mai lungă de timp decât trei sau patru ani pentru revenirea la un nivel al deficitelor publice de 3% din PIB. Este mai realist”, afirmă Balladur.
Potrivit fostului premier, alte măsuri care se impun pentru ca Europa să iasă cu bine din criză vizează îmbunătăţirea guvernanţei economice precum şi o mai bună coordonare bugetară şi fiscală între state. ”De asemenea, trebuie creat un fond de stabilizare şi de solidaritate financiară care să permită celor mai fragile state să fie susţinute de cele mai puternice, dacă este cazul. Trebuie aplicate şi mecanisme de reglementare financiară necesare pentru combaterea speculaţiilor. Aceasta este o problemă mondială, nu numai europeană şi ea nu va putea fi rezolvată decât în colaborare cu marile puteri, adică Statele Unite, Japonia şi China. Criza euro este un episod al crizei mondiale’” a precizat Balladur.
Adevărata cauză a problemelor economice cu care se confruntă Europa este faptul că ”de multă vreme nu avem curajul politic să lansăm reformele necesare pentru a ne adapta la competiţia mondială”, potrivit fostului demnitar francez. ”Scindarea zonei euro nu ar face decât să agraveze problemele, generând explozia dobânzilor, deprecieri anarhice, deficite publice crescute, speculaţii financiare excesive. Ce beneficii are Marea Britanie că a refuzat să participe la zona euro? Ţara noastră a avut avantajul unei monede comune într-o zonă în care efectuează cea mai mare parte a exporturilor sale. G-20 se va reuni şi va analiza reforma sistemului monetar internaţional. Ce influenţă ar avea Franţa, care va prezida această reuniune, dacă nu ar mai vorbi în numele Europei, în caz că zona euro ar exploda, ci doar în numele ei? Dacă zona euro ar dispărea, Europa s-ar prăbuşi şi ar ieşi din istorie; Franţa ar fi grav afectată şi nu ar avea de ales decât între a fi singură sau a fi satelitul unei mari puteri monetare, aşa cum s-a întâmplat multă vreme după război. Datorită euro, ne-am descurcat. O Europă solidă aduce un surplus de forţă”, a explicat Balladur.
O mai bună coordonare bugetară ar duce la dispariţia diferenţelor economice din cadrul zonei euro, consideră fostul premier. În opinia sa, diferenţele fiscale şi sociale sunt prea puternice în zona euro. Uniunea monetară trebuie, ca să supravieţuiască, să fie completată de o uniune economică mai puternică. ”Lăudăm mereu modelul social european. El trebuie păstrat şi pentru acest lucru este necesară voinţa politică de a face reformele necesare pentru a ne adapta mondializării”, mai relevă Balladur.