26.9 C
București
duminică, 8 septembrie 2024

Duet aur-petrol

» Uncia a atins un nou maxim istoric, pe fondul deprecierii dolarului si al temerilor privind evolutia inflatiei din SUA.
» La New York, petrolul se pregateste sa iasa din iarna la peste 100 de dolari per baril daca OPEC nu decide in martie majorarea productiei.

 

Cam 5% – atat mai desparte aurul de atingerea unui prag psihologic, 1.000 de dolari uncia, pe care analistii din piata metalelor il iau tot mai serios in calcul pentru anul acesta. Dupa o saptamana corectiva, in care pretul a scazut din zona lui 920 spre 900 de dolari fara sa sparga decisiv suportul, marti aurul a ridicat decisiv fruntea, tintind spre un nou maxim istoric.

Sprijinite din plin de temerile privind inflatia din Statele Unite, usor peste asteptari, si intr-un tandem – fericit pentru speculatori – cu ingrijorari privind oferta de petrol, aurul inchidea tranzactiile de miercuri, la New York, la 944 de dolari pe uncie. Cu un punct de plecare asa de optimist – in timpul sedintei de miercuri, cotatiile au urcat chiar spre 945 – tranzactiile de joi au inceput in forta, iar maximele din prima parte a zilei au tintit si mai sus decat inchiderea zilei precedente. In prima ora de la deschiderea pietei americane, existau cereri de cumparare la 947 dolari pe uncie, iar catre finalul sedintei de tranzactionare de la Londra cotatiile nu coborasera sub 940.

Unde merge mia, merge si suta – par sa-si fi spus speculatorii de pe piata petrolului, care au vazut miercuri depasirea celebrului prag psihologic de 100 de dolari per baril. Temerile privind rezervele americane de petrol au fost calmate usor joi, imediat ce Departamentul Energiei a publicat datele privind stocurile, iar cotatiile au coborat sub 100. Totusi, tabara celor care pariaza in continuare pe o crestere a preturilor capata tot mai multi adepti. Agentia Boomberg cita, la mijlocul saptamanii, un raport al comisiei care supravegheaza tranzactiile futures pe marfuri la bursa newyorkeza ce arata o crestere a numarului de pozitii speculative cu miza pe un petrol mai scump (long), in detrimentul shorterilor (cei care pariaza pe scaderea cotatiilor).

Pe Bursa de la Sibiu, unde se tranzactioneaza contractele futures SIBGOLD, ursul s-a miscat exact cat sa schimbe perna cu una ceva mai moale. Desi in usoara crestere, numarul  tranzactiilor a ramas sporadic si nu a reusit sa depasesca varful de volum din ianuarie (60 de contracte intr-o singura sedinta). Cotatia contractului SIBGOLD scadent in martie era vineri, la inchiderea sedintei, de 939 de dolari, cu 0,54% mai sus decat in ziua precedenta.

Cele mai citite

Fondul de rezervă, scut pentru Metrorex: 131,3 milioane de lei pentru a acoperi datorii

Metrorex SA se află în imposibilitatea de a plăti obligaţii restante, ceea ce conduce la penalităţi şi chiar la blocarea activităţii de către creditori Într-o...

Două veacuri de la nașterea eroului pașoptist Avram Iancu. Peste 3.000 de oameni la Serbările de la Țebea

Președintele Iohannis a transmis că încărcătura simbolică a Sărbătorii de la Ţebea este una specială, în "Anul Avram Iancu" Manifestările comemorative au pornit de la...

Lasconi cere să se facă lumină pe cerul cu drone al României

Președinta USR le-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Marcel Ciolacu să explice prezența dronelor ruseşti care au intrat pe teritoriul României Într-o postare pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă