15.6 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDirector E.ON: Criza în România nu se va încheia în 2011

Director E.ON: Criza în România nu se va încheia în 2011

Industria nu dă semne clare de revenire, iar criza economică şi financiară nu se va încheia în 2011 în România, a declarat, marţi, directorul general al E.ON România, Frank Hajdinjak, la întâlnirea „Meet the CEO” organizată de BUSINESS Magazin, potrivit Mediafax.

„Este nevoie de încurajarea investiţiilor în România. Nu vedem dezvoltări pozitive viitoare, în industrie nu sunt semne de revenire clare. Nu cred că în 2011 criza se va încheia în România, din nefericire”, a afirmat Hajdinjak.

El a arătat că atât E.ON România, cât şi piaţa energetică locală vor înregistra creşteri foarte mici anul viitor.

„În 2011 va fi o creştere foarte foarte slabă. Sperăm că economia îşi va reveni măcar în anumite zone, dar piaţa (energetică – n.r.) în general va creşte foarte puţin”, a adăugat Hajdinjak.

Directorul E.ON România a precizat că una dintre principalele dificultăţi pentru companie sunt preţurile mici la gaze, care nu permit o recuperare a investiţiilor derulate de subsidira grupului german de utilităţi E.ON în România. Totodată, rămâne de văzut dacă Guvernul va prelungi legea prin care o serie de combinate chimice primesc doar gaze din producţia internă, mai ieftine decât cele importate.

„Din trimestrul al patrulea al anului trecut vindem gazele pe piaţa captivă sub costuri, pentru fiecare metru cub de gaz pierdem bani. (…) Preţurile de acum sunt departe de realitate. Mai întâi trebuie să avem o recuperare corectă a investiţiilor, şi apoi să vorbim cu Guvernul şi cu Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei despre un plan de recuperare a pierderilor acumulate de companie. E de văzut cum va fi iarna şi dacă vor fi favorizaţi din nou consumatorii interuptibili (care îşi pot opri producţia atunci când li se cere – n.r.)”, a continuat Hajdnijak.

El a mai arătat că E.ON „se luptă” de 3-4 ani să recupereze de la CFR datorii al căror nivel a ajuns la circa 140 milioane de lei, menţionând că această problemă este soluţionată în proporţie de 90%.

„Mediul (economic – n.r.) din România este «special». Nu este uşor de explicat acţionarilor. Acţionarii trebuie să înţeleagă şi să accepte că acest mediu nu e uşor, la fel cum este şi în alte ţări europene. (…) România se schimbă foarte rapid. Dintre ţările civilizate, România este cea mai provocatoare, dar este şi nostimă”, a mai spus Hajdinjak.

E.ON România derulează activităţi de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale şi electricităţii.

Cele mai citite

Patru străini veniți în România, arestați preventiv pentru trafic de droguri

DIICOT a anunțat că patru persoane, trei bărbați de naționalitate cehă și ucraineană și o femeie de naționalitate slovacă, au fost reținute pentru trafic...

TRAGEDIE: O tânără de 27 de ani și părinții ei au fost găsiți morți într-un apartament din Bistrița

O tânără și părinții ei au fost găsiți morți, sâmbătă seară, în apartamentul lor din Bistrița, în urma unui apel la 112 care anunța...

Monica Bîrlădeanu s-a căsătorit cu medicul Valeriu Gheorghiță

Monica Bîrlădeanu s-a căsătorit pe 5 octombrie 2024 cu Valeriu Gheorghiță, renumitul medic, într-o ceremonie elegantă desfășurată la Palatul Snagov. Evenimentul a fost unul...
Ultima oră
Pe aceeași temă