Actionarii majoritari vor avea posibilitatea sa delisteze companiile de la Bursa doar in urma unei oferte publice prin care ajung la o participatie de peste 95% din capital, iar noii actionari doar daca preiau, tot prin oferta, mai mult de 90% din titlurile companiei, a declarat directorul general al Bursei de Valori (BVB), Stere Farmache.
Aceasta prevedere a fost inclusa in Codul Bursei, aprobat, joi, in Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor BVB. Pentru a intra in vigoare, Codul va trebui avizat si de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM).
Astfel, actionarii majoritari nu vor mai putea delista companiile de la Bursa prin simplul vot in AGA.
CNVM a adoptat la inceputul lunii februarie o dispunere de masuri care permite actionarilor majoritari sa hotarasca in cadrul Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor delistarea societatii pe care o controleaza, in anumite conditii.
Dispunerea preciza ca aceasta decizie poate fi luata doar daca reglementarile pe piata pe care compania este listata permit acest lucru. Minoritarilor le ramanea alternativa de a solicita companiei sa le rascumpere actiunile la un pret stabilit de un evaluator independent, care putea fi mai redus decat pretul pietei. Potrivit Legii pietei de capital, pretul oferit minoritarilor va fi cel putin egal cu cel mai mare pret platit de ofertant sau de persoanele cu care acesta actioneaza in mod concertat in perioada de 12 luni anterioare ofertei.
Daca aceasta prevedere nu poate fi aplicata, pretul va fi determinat in conformitate cu reglementarile CNVM, cu luarea in considerare a cel putin trei criterii: pretul mediu ponderat de tranzactionare aferent ultimului an dinaintea derularii ofertei, valoarea activului net al societatii – conform ultimei situatii financiare auditate – si valoarea actiunilor rezultate dintr-o expertiza efectuata de un evaluator independent. Actionarii majoritari ai mai multor companii, care nu detin 95% din capital, au anuntat ca intentioneaza sa le retraga de la Bursa. Printre acestea se numara societatea de asigurare Asirom, compania de morarit si panificatie Vel Pitar, lantul de centre comerciale Winmarkt si Combinatul Siderurgic Otelinox.