27 C
București
miercuri, 24 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDAVOS 2012 : De ce deplâng miliardarii inechităţile economice din lume

DAVOS 2012 : De ce deplâng miliardarii inechităţile economice din lume

Miliardari participanţi la Forumul Economic Mondial de la Davos, precum Victor Pinciuc din Ucraina, Denis O’Brien din Irlanda şi Vikas Oberoi din India, deplâng inechităţile economice, care vor fi principalul risc pentru economia mondială în următorii zece ani, transmite Bloomberg, citata de Mediafax.

Cei trei se numără între cel puţin 70 de miliardari, alături de mai mult de 2.500 de oameni de afaceri şi lideri politici reuniţi la Davos în această săptămână.

Un număr de şase dintre cei mai bogaţi participanţi la reuniune consideră că problema inechităţilor economice trebuie rezolvată.

„Mulţi dintre cei care vor fi la Davos sunt persoane blamate pentru inechităţile economice. Sper că nu va fi vorba numai despre lumina reflectoarelor şi participarea la o mare petrecere”, a declarat Oberoi, preşedinte al Oberoi Reality, al doilea mare dezvoltator imobiliar din India în funcţie de valoarea de piaţă, într-un interviu acordat în această lună.

Oberoi, prezent pentru prima oară la Davos, ar putea avea dificultăţi, ca şi alţi miliardari cu puncte de vedere similare, să găsească subiectul inechităţii veniturilor pe agenda forumului.

Raportul „Riscuri globale 2012” al forumului, publicat în această lună, descrie „decalajul major între venituri” drept principalul risc mondial în următorii zece ani, alături de dezechilibrele bugetare, şi înaintea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Cu toate acestea, subiectul apare o singură dată în programul de 130 de pagini al evenimentului, în titlul unui seminar despre artă.

Unele sesiuni dintr-o serie numită „Asigurarea Creşterii şi Dezvoltării Cuprinzătoare” vor aborda problema inegalităţii veniturilor, a declarat Kevin Steinberg, director operaţional al forumului.

De asemenea, o altă sesiune de discuţii va avea ca temă „Remodelarea Capitalismului”.

Anul trecut, discrepanţele de avere au alimentat protestele la nivel mondial, de la Cairo la New York, iar mişcarea Occupy Wall Street a avut ca principală ţintă cei mai bogaţi 1% dintre americani.

Faptul nu a trecut neobservat pentru unii dintre participanţii de la Davos, între care şi Azim Premji din India, preşedintele companiei Wipro cu sediul în Bangalore, care, în decembrie 2010, a transferat acţiuni în valoare de 2 miliarde de dolari unei fundaţii care sprijină educarea săracilor.

„Dacă nu recunoaştem şi nu încercăm să rezolvăm problema, aceasta poate crea mişcări haotice la nivel mondial”, a avertizat Premji.

Opinia sa este împărtăşită de Victor Pinciuc, fondatorul Interpipe, producător ucrainean de conducte pentru industria de petrol şi gaze, care participă la Davos pentru a opta oară.

„Ordinea socio-economică mondială se va schimba, indiferent dacă vrem sau nu”, a spus Pinciuc, adăugând că afacerile trebuie să se concentreze pe maximizarea profiturilor concomitent cu asigurarea unei distribuţii mai juste a averilor.

În acest timp, adepţi ai mişcării Occupy s-au mutat într-o tabără de igluuri din Davos, unde zăpada atingea marţi nivelul de 155 de centimetri, al doilea ca mărime înregistrat vreodată pe 24 ianuarie de Institutul pentru Cercetări în Domeniul Zăpezii şi Avalanşelor din staţiunea de ski, în istoria de 66 de ani a instituţiei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă