UPDATE: Pana la 19.30 toti pasagerii curselor mentionate *(mai putin Larnaca) au plecat catre tarile de destinatie, potrivit reprezentanţilor Blue Air. „De fapt, in mare parte, aeronavele au plecat in jurul orei 18. Larnaca urmeaza sa fie operata cu aeronava care se intoarce de la Roma, motiv pentru care intarzierea este mai mare. Ne cerem scuze pentru situatia creata si intelegem supararea pasagerilor captivi pe aeroport. Totusi, tinem sa mentionam faptul ca am facut tot posibilul, astfel incat sa nu fim nevoiti sa anulam nicio cursa si sa ajungem sa operam zborurile in mod normal”, se arată într-un mesaj postat pe romanialibera.ro.
Cursele Blue Air spre Madrid, Barcelona, Roma, Bruxelles şi Larnaca au întârzieri de câteva ore, majoritatea din cauza unor probleme operaţionale şi doar una din motive tehnice, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Otopeni, Valentin Iordache, potrivit Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Aeroportului „Henri Coandă” Otopeni a precizat că o singură cursă, respectiv cea spre Madrid, va pleca la ora 17.30, în loc de 13.30, întrucât a fost depistată o defecţiune la aeronavă şi s-a impus schimbarea acesteia.
Pentru celelalte curse ale căror întârzieri depăşesc trei ore, compania Blue Air a anunţat probleme operaţionale, a mai spus Iordache.
Astfel, cursa Blue Air spre Barcelona, programat la ora 14.25, ar urma să plece la 18.25, iar cea spre Bruxelles anunţată pentru ora 16.00 va pleca, cel mai probabil, la ora 19.00. De asemenea, zborul spre Larnaca, programat pentru ora 16.05, ar urma să plece la ora 22.00, iar cursa spre Roma, anunţată pentru ora 16.45, va pleca la ora 19.45