Premierul Victor Ponta a asigurat cฤ Guvernul va reglementa în prima ลedinลฃฤ de anul viitor situaลฃia taxei auto, precizând cฤ taxa de primฤ înmatriculare va fi înlocuitฤ cu o taxฤ de mediu raportatฤ mult mai strict la gradul de poluare al unui vehicul, potrivit Mediafax.
„A fost suspendatã taxa pânฤ la 31 decembrie, iar pe 3 ianuarie – practic pe 1 ลi pe 2 bฤnuiesc cฤ nu înmatriculeazฤ nimeni nicio maลinฤ – pe 3 ianuarie doamna Plumb îmi aduce noua formฤ a taxei, care nu e o taxฤ de primฤ înmatriculare, ci taxฤ de mediu care se referฤ în principal la modul în care o maลinฤ, un autoturism, polueazฤ sau nu; o taxฤ de mediu exact în sensul a ceea ce discutasem cu Comisia Europeanฤ. Partea proastฤ este însฤ cฤ anul acesta, 2012, iar s-au dublat înmatriculฤrile de maลini poluante aduse din strฤinฤtate, ceea ce nu e totuลi ideea pentru care facem o taxฤ de mediu”, a spus Ponta la RTV.
Taxa de primฤ vânzare auto, suspendatฤ de fostul Guvern doar pânฤ la începutul anului viitor, va fi din nou obligatorie începând cu 1 ianuarie, Executivul urmând însฤ sฤ analizeze aceastฤ situaลฃie.
Premierul Victor Ponta i-a solicitat ministrului Mediului, Rovana Plumb, sฤ prezinte Guvernului o informare pe aceastฤ temฤ în prima sau a doua ลedinลฃฤ de anul viitor, a anunลฃat, joi, vicepremierul Liviu Dragnea.
„Primul-ministru i-a cerut ministrului Mediului sฤ vinฤ în prima sau a doua ลedinลฃฤ de guvern din 2013 cu o informare ลi o propunere pentru subiectul ฤsta. A fost atins subiectul astฤzi, nu s-a luat nicio decizie”, a spus Dragnea la finele ลedinลฃei de joi a Guvernului, întrebat de jurnaliลti care este situaลฃia taxei de primฤ vânzare auto, suspendatฤ de fostul Guvern doar pânฤ la începutul anului viitor.
Întrebat în continuare dacฤ acest lucru presupune cฤ taxa de primฤ vânzare auto va fi din nou obligatorie începând cu anul viitor, ministrul a arฤtat cฤ sperฤ ca în ลedinลฃa Executivului programatฤ pentru 4 ianuarie sฤ fie luatฤ o decizie.
„Acum nu ลtiu câte maลini se vor vinde pe 1 ลi 2 ianuarie, totuลi, adicฤ nu mi se pare ceva foarte grav”, a adฤugat Dragnea.
Taxa de primฤ vânzare auto, introdusฤ de Guvernul Boc la sfârลitul anului 2011, trebuia perceputฤ cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat ลi pentru care nu a fost achitatฤ taxa de poluare.
În ianuarie 2012, pe fondul protestelor organizate atunci în Bucureลti ลi alte oraลe ale ลฃฤrii în care una dintre revendicฤrile formulate viza eliminarea taxei auto, coaliลฃia guvernamentalฤ PDL-UDMR a decis sฤ suspende pentru un an, pânฤ la 1 ianuarie 2013, taxa de primฤ vânzare, cu explicaลฃia cฤ proprietarii de maลini vechi trebuie sฤ beneficieze de timp suplimentar pentru a vinde autovehiculele.
În luna octombrie, premierul Victor Ponta a anunลฃat cฤ sistemul de taxare a proprietarilor de autovehicule va fi modificat începând cu anul viitor, prin înlocuirea actualei taxe de primฤ înmatriculare cu o taxฤ de mediu, calculatฤ în funcลฃie de nivelul de poluare, dar care sฤ nu fie mai mare decât preลฃul autoturismului.
El a precizat atunci cฤ un grup de lucru format la nivelul ministerelor Finanลฃelor ลi Mediului analizeazฤ în prezent variantele pentru noul sistem de taxare, care sฤ încurajeze achiziลฃionarea maลinilor noi ลi nepoluante, ลi cฤ va fi solicitat acordul Comisiei Europene astfel încât noua taxฤ care sฤ fie introdusฤ de la 1 ianuarie 2013.
Sฤptฤmâna trecutฤ, la audierile din Parlament pentru validarea în postul de ministru al Mediului, Rovana Plumb a spus cฤ taxa auto este o problemฤ sensibilฤ asupra cฤreia se vor aduce precizฤri noi dupฤ finalizarea bugetului, ea susลฃinând ca aceasta sฤ fie o taxฤ de mediu, stabilitฤ în funcลฃie de nivelul de poluare.