Banca C.R. Firenze Romania va acorda populatiei, incepand de astazi, 28 august, imprumutul Auto Expres si creditul de nevoi personale Presto, ambele cu o perioada de finantare de maximum 10 ani. Creditul Auto Expres este destinat achizitionarii de autovehicule noi sau second-hand cu o vechime de cel mult cinci ani. Valoarea maxima in cazul unui astfel de credit este de 30.000 de euro sau echivalentul in lei, informeaza un comunicat al bancii. In cazul imprumuturilor mai mari de 15.000 de euro, clientii vor contribui cu 20% surse proprii din valoarea autovehiculului. Dobanzile sunt de 12% pentru imprumuturile contractate in lei si de 7,5% pentru cele in euro.
Plafonul maxim pentru creditul Presto este de 10.000 de euro sau echivalentul in lei, pentru o perioada de cel mult 10 ani, cu o dobanda de 13% pentru lei si 9% pentru euro. Pentru a primi un credit de acest gen persoanele fizice trebuie sa cesioneze politele de asigurare de viata in favoarea bancii, nefiind nevoie de un girant.