34 C
București
joi, 18 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăConstantin, despre reducerea TVA la pâine: Am introdus măsura pentru un mediu...

Constantin, despre reducerea TVA la pâine: Am introdus măsura pentru un mediu concurenţial corect

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, spune că scopul măsurii de reducere a TVA-ului la pâine este în primul rând crearea unui mediu concurenţial corect, care să salveze societăţile ce îşi plătesc impozitele, relatează Mediafax.

„În momentul în care am introdus şi am militat pentru această măsură de reducere a TVA la pâine, pe tot lanţul de producţie, – pentru că nu vorbim numai de pâine, vorbim şi de făină, şi de cereale, unde chiar dacă va exista taxarea inversă, decontul se va face pe un TVA de 9% şi nu pe TVA de 24% – în momentul acela am avut în vedere, în primul rând, crearea unui mediu concurenţial corect”, a spus Constantin.

Potrivit ministrului Agriculturii, există unităţi de panificaţie care îşi plătesc taxele şi impozitele în mod corect, care au foarte mulţi angajaţi şi care, din cauza competiţiei neloiale, nu reuşesc să îşi acopere costurile de producţie, fiind la limita insolvenţei sau a falimentului.

„În acel moment, când am propus această măsură, am vizat exact crearea acestui cadru concurenţial, salvarea acestor unităţi, salvarea locurilor de muncă. Sigur că ne interesează foarte mult ca odată cu scăderea TVA să avem venituri, aceleaşi venituri, dacă nu chiar mai mari la bugetul de stat”, a afirmat Constantin.

El a adăugat că, în acelaşi timp, s-a avut în vedere şi scăderea preţului pâinii, generată de această măsură.

„Acestea sunt efectele pe care le-am urmărit. Scăderea preţului la pâine este un efect pe care-l urmărim şi pe mine m-a bucurat faptul că asociaţia marilor retaileri s-a angajat să scadă preţul la pâine în conformitate cu diferenţa de la 24% la 9%. Eu cred că va exista o scădere a preţului generată de acest lucru. Nu vorbesc de preţul grâului, dacă acesta va avea un efect în costul final, acestea sunt lucruri care ţin de piaţă. Pe mine mă interesează zona de fiscalizare, fiscalitate, unde cred că va exista această reducere de preţ”, a conchis Constantin.

Guvernul a avizat, la sfârşitul lunii iulie, reducerea taxei pe valoarea adăugată la pâine la 9%, de la 1 septembrie, impactul negativ al măsurii urmând să fie compensat prin creşterea tot din septembrie a accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) estima că reducerea TVA va creşte producţia de făină şi pâine fiscalizată cu circa 1,4 milioane tone, la 2,8 milioane tone, va creşte numărul angajaţilor legali cu circa 8.500 persoane, iar preţul pâinii la raft va scădea.

Şeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, susţinea că autorităţile române vor evalua impactul reducerii TVA la pâine la 9% pentru a vedea dacă a scăzut evaziunea fiscală şi, în funcţie de rezultat, măsura s-ar putea menţine sau se va reveni la TVA de 24%.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă