4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCFR Marfă şi-a redus pierderile cu 65%, în primele nouă luni

CFR Marfă şi-a redus pierderile cu 65%, în primele nouă luni

Pierderile CFR Marfă s-au diminuat în primele nouă luni din acest an cu 65%, la 49,9 milioane lei, faţă de perioada similară din 2010, iar veniturile companiei au crescut cu circa 13%, potrivit datelor furnizate de companei la solicitarea NewsIn.

„Rezultatele obţinute sunt datorate creşterii prestaţiilor de transport de marfă, dar şi aplicării programului de restructurare. (…) Pierderea înregistrată de CFR Marfă în primele nouă luni ale anului în curs a fost cu 65% mai mică decât cea înregistrată în perioada similară a anului 2010″, au precizat reprezentanţii companiei.

În primele nouă luni 2010, CFR Marfă a raportat venituri de 766,2 milioane lei.

În ceea ce priveşte cheltuielile, acestea au fost de 922,8 milioane lei, în avans cu 1% faţă de intervalul similar din 2010.

CFR Marfă a realizat, în perioada ianuarie-septembrie 2011, investiţii de 22,1 milioane lei, pentru modernizarea materialului rulant, valoare sub cea din primele nouă luni din 2010, de 29,3 milioane lei.

Volumul de marfă transportat în primele nouă luni ale anului în curs a înregistrat o creştere de aproximativ 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, principalele grupe de mărfuri care au înregistrat creşteri faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut fiind minereurile, cărbunele, lemnul şi îngrăşămintele chimice”, potrivit reprezentanţilor CFR Marfă.

La sfârşitul lunii septembrie, CSAT a avizat proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea primei etape a strategiei de privatizare a CFR. Marfă şi a mandatului Ministerului Transporturilor pentru privatizarea companiei, cu obligaţia respectării de către companie a nevoilor de transport în situaţii de urgenţă, precum şi a celor care derivă din angajamentele României în cadrul NATO şi în cadrul acordurilor cu Statele Unite ale Americii.

Coordonarea selecţiei consultantului pentru recrutarea managerilor privaţi pentru CFR Marfă şi TAROM va fi realizată de Banca Mondială, iar calendarul acţiunilor va fi stabilit imediat după încheierea contractului cu BM.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă