Despre precupările actuale ale administratorilor de pensii private, într-un interviu cu Ioan Vreme, CEO, Generali Pensii.
Motoarele industriei de pensii lucrează la capacitate maximă pentru a soluţiona problemele de detaliu care încă mai există, pentru a construi soluţiile de viitor, pentru a consolida pas cu pas încrederea participanţilor.
PRIMM: Ne aflăm în plină perioadă a expedierii scrisorilor de informare anuală. Sunt ceva noutăţi de semnalat cu privire la acest demers de informare? Cum ar trebui citită scrisoarea din acest an?
Ioan Vreme: Se poate spune că expedierea scrisorii anuale de informare a intrat deja în rutina fondurilor de pensii. Este un proces bine pus la punct şi care nu mai pare deloc atât de spectaculos ca în primul an. Rămân doar un volum destul de mare de muncă şi un capitol destul de consistent în balanţa noastră de cheltuieli anuale. Totuşi, în acest an conţinutul scrisorii este uşor modificat, în sensul eliminării datelor financiare generale ale administratorului şi ale fondului, informaţii care nu sunt uşor de înţeles de către participant.
Altfel spus, scrisoarea este mai simplă şi mai clară, referindu-se doar la valorile personale şi la acumularea produsă în contul individual. Cred că la citirea scrisorii participanţii ar trebui să urmărească răspunsul la trei întrebări esenţiale: - A virat angajatorul meu contribuţiile în fiecare lună? Acest detaliu se vede în linia corespunzătoare lunii calendaristice şi, evident, valoarea contribuţiei trebuie să fie în fiecare lună diferită de zero; - A virat angajatorul suma corectă? Participantul poate calcula valoarea corectă, raportat la salariu, luând în considerare o contribuţie de 2% din venitul brut pentru lunile ianuarie şi februarie 2010 şi de 2,5% din acelaşi salariu brut începând cu luna martie; - Cât am câştigat? Cel mai simplu mod de evidenţiere a beneficiilor cumulate este comparaţia între suma contribuţiilor şi valoarea finală a activului personal.
Fondurile de pensii private oferă participanţilor o întreagă gamă de mijloace de contact şi informare. După 3 ani de funcţionare, se poate trage vreo concluzie privind mijloacele de comunicare prefera-te de participanţi? Care sunt motivele cel mai des întâlnite pentru care participanţii simt nevoia să intre în contact cu administratorul de fond?
I.V. În mileniul 3, e firesc să fim foarte des abordaţi prin mijloacele de comunicare electronice: e-mail, trimiterea de documente sau de solicitări în formă scanată etc. Dacă ar fi să fac o ierarhie, probabil că telefonul rămâne principalul mijloc de contact, cel puţin în comunicarea directă, ca primă sursă de informare cu privire la demersurile necesare în relaţia dintre participanţi şi noi, administratorii.
Este bine de ştiut însă că aceste mijloace de comunicare nu pot înlocui complet corespondenţa clasică sau contactul direct, pentru că încă sunt extrem de importante documentele în format original, pe hârtie. Acestea se arhivează pentru a folosi ca dovadă, de exemplu, a modificărilor survenite în datele personale, de contact sau în solicitarea unor actualizări ale relaţiei contractuale între administrator şi participant.
PRIMM: S-au purtat în ultima vreme discuţii extinse privind informarea în detaliu a participanţilor asupra structurii portofoliului de investiţii. Cât de util/relevant este pentru participant, după părerea dumneavoastră, să cunoască în amănunt plasamentele fondului?
I.V. Personal, sunt convins că pentru marea majoritate a participanţilor este mai puţin relevantă structura detaliată a portofoliului de investiţii. Asta şi datorită structurilor destul de complicate ale acestor portofolii, şi datorită lipsei de specializare în domeniu a celor mai mulţi participanţi. Poate că o comparaţie sugestivă ar fi aceea în care încercăm să ne imaginăm un interes detaliat al tuturor utilizatorilor de autoturisme asupra producătorilor fiecărei piese montate pe autoturism; cred că, mai degrabă, majoritatea şoferilor sau a pasagerilor sunt interesaţi ca autoturismul să funcţioneze sigur şi fără defecte, fiind mai puţin relevant că farurile sunt produse de fabrica A sau B, atât timp cât ele îşi duc la îndeplinire funcţia şi luminează drumul din faţa maşinii. Pe de altă parte, sunt pe deplin de acord cu intenţia legiuitorului care a prevăzut informarea detaliată cu scopul de a evita situaţiile critice puse pe seama unei lipse de transparenţă. Nu trebuie să uităm însă, la acest capitol, rolul autorităţii de supraveghere, care deţine toate informaţiile despre investiţiile făcute „la zi” şi care intervine imediat, în cazul în care pot apărea alunecări de la principiile siguranţei şi prudenţei.
Un subiect încă nelămurit este cel al participanţilor fără contribuţii – cine sunt ei şi cum ar putea fi eliminaţi din sistem, ca să nu mai genereze costuri nejustificate şi o falsă impresie asupra gradului de cuprindere în sistem? Dacă ar fi să facem o evaluare, din cei circa 80% participanţi care au aderat de la momentul „0″, despre câţi se poate spune că au şanse reale de a obţine o pensie relevantă din Pilonul II?
I.V. Întrebarea conţine două subiecte şi cel mai sensibil este cel de-al doilea. Elimina-rea din registrul electronic al participanţilor a persoanelor care au contul vid nu este decât o problemă tehnică rezolvabilă administrativ şi logic, fără a produce efecte negative. Cu siguranţă că o mare parte din cei pentru care nu au primit nici o contribuţie fie nu mai locuiesc în România, fie au activităţi lucrative care îi scot din sfera contribuabililor la sistemul de asigurări sociale. Eliminarea lor din registrele noastre şi ale Casei Naţionale de Pensii nu ar fi dificilă şi nici nu ar afecta dreptul lor fundamental la pensie, deoarece în momentul în care ar deveni din nou contribuabili la sistemul public, deci eligibili, ar putea alege din nou un fond sau ar putea fi distribuiţi aleatoriu la fondurile existente.
În legătură cu „pensia relevantă”, din păcate, discuţia ar trebui să fie una de substanţă şi foarte serioasă din punct de vedere politic. Ar fi, evident, necesară o creştere a contribuţiei lunare, pentru ca acumularea produsă să fie rezonabilă şi să îşi atingă scopul furnizării unei pensii realiste, decente, semnificative, complementară pensiei din sistemul public. Aceasta este o decizie politică importantă în sprijinul căreia noi, tehnicieni ai acestei pieţe, putem să aducem multe argumente financiare reale. Există iniţiative de majorare a contribuţiei, există experienţe pozitive ale altor ţări şi toate converg spre concluzia simplă că pentru o economisire relevantă este necesară o contribuţie relevantă. O acumulare bazată pe depuneri de 20 lei lunar – adică echivalentul a 4 litri de benzină – are puţine şanse să ofere o pensie de 400 lei lunar, aşa cum cei 4 litri de benzină nu au cum să-ţi asigure parcurgerea unui drum lung ca pensionar…
