7.6 C
București
luni, 25 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCât ne costă lipsa autostrăzii Comarnic-Brașov

Cât ne costă lipsa autostrăzii Comarnic-Brașov

La doi ani de la licitaţia pentru concesionarea autostrăzii Comarnic-Braşov, acest proiect se află într-o stare de incertitudine mai mare decât la început. Lipsa acestei artere de circulaţie are însă un preţ pentru România: zeci de milioane de euro pierdute anual.

Incapacitatea autorităţilor de a demara proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov costă bugetul de stat, dar şi buzunarele românilor zeci de milioane de euro anual, timp în care ministrul Transporturilor, Ioan Rus, pare a duce cu vorba românii în privinţa începerii lucrărilor. Ioan Rus pare a uita declaraţii făcute cu doar două luni în urmă, dar nu ezită să facă alte promisiuni. În februarie, ministrul dădea asigurări că discuţiile privind concesiunea nu vor fi tărăgănate dincolo de aprilie.

„Dacă găsim o variantă acceptabilă pentru toată lumea, proiectul ar putea să meargă mai departe. Dacă nu, și se mențin datele actuale, va trebui să găsim o altă construcție a acestui proiect. Pe aceste coordonate ale restructurării proiectului continuăm până în luna aprilie discuțiile cu partenerii din consorțiul Vinci-Strabag-Aktor”, spunea Rus, citat de Agerpres.

La mijlocul lunii aprilie, ministrul vine cu promisiuni şi mai mari. Nu numai că parteneriatul concesiunii rămâne luat în calcul (la un an şi jumătate după desemnarea celor trei firme drept câştigătoare), dar, mai mult, lucrările vor începe chiar în acest an. “Pentru autostrada ­Comarnic-Braşov suntem în negocieri cu Banca Europeană de Investiţii, cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, cu bugetul statului, cu tehnicieni care au diverse variante de soluţionare. Ce pot să spun este că în acest an această autostradă va începe. Suntem în negocieri strategice, adică o facem din fonduri europene sau ca şi concesiune”, a spus miercuri Ioan Rus.

Pot porni lucrările în acest an? În nici un caz. Potrivit informaţiilor difuzate chiar la de începutul acestui an chiar de ministerul pe care îl conduce, după semnarea contractului de concesiune, care, reamintim, nu a avut încă loc, există o aşa-zisă perioadă preliminară de 12 luni în care se fac activităţi de investigare a terenului şi proiectare, activităţi complementare de obţinere a finanţării.

Un litru de benzină economisit ­înseamnă 10 milioane de euro

Dacă imaginea publică a ministrului poate fi salvată de astfel de promisiuni, economia, bugetul automobiliştilor, dar şi cel al statului suferă. Costurile lipsei unei autostrăzi sunt greu de calculat cu precizie, însă pot fi estimate la zeci de milioane de euro, dacă nu la mai mult. Numai consumul suplimentar de carburanţi provocat de circulaţia cu viteză redusă pe Valea Prahovei aduce anual şoferilor pierderi de peste zece milioane de ­euro. Un singur litru de carburant economisit la o sută de kilometri ar aduce economii de 10 milioane de euro dacă luăm în calcul cele 10,9 milioane de călătorii ce au loc anual între ­Comarnic şi Braşov. Aceasta fără a ­socoti traficul greu.

Studiile oficiale au arătat că lipsa autostrăzii cauzează zece decese suplimentare pe an pe DN1 şi o creştere a timpului de deplasare cu 100 de minute. Aglomeraţia de pe DN1 este răspunzătoare de 63.000 tone de CO2 anual şi de 435 tone de noxe. Veniturile din TVA ale statului ar creşte ­semnificativ, fie că vorbim de TVA aplicată lucrărilor de construcţii la autostradă (24% pe o valoare de construcţie de 1,6 miliarde euro) sau cea pusă pe taxele de autostradă plătite de şoferi, fie că vorbim de activităţile turistice în creştere de pe Valea Prahovei. Impozitele pe profit percepute concesionarilor autostrăzii, constructorilor, antreprenorilor acestora, furnizorilor de materiale de construcţii, agenţilor de turism sau puse pe activităţile comerciale din spaţiile de parcare şi odihnă ar aduce alte zeci de milioane de euro.

» Studiile oficiale au arătat că lipsa autostrăzii cauzează zece decese suplimentare pe an pe DN1 şi o creştere a timpului de deplasare cu 100 de minute.

Cele mai citite

Iordănescu schimbă liniile pentru amicalul cu Columbia. Cum ar putea arăta primul 11

După ce a remizat cu Irlanda de Nord pe Arena Națională, România întâlnește mâine seară Columbia, cea mai în formă națională a lumii din...

Un avion TAROM a fost lovit de trăsnet. Niciun om nu a fost rănit

Un avion al Companiei TAROM cu pasageri la bord, care urma să realizeze un zbor București - Chișinău, a fost lovit de trăsnet. Accidentul s-a...

Poșta română a aprobat o creştere a fondului de salarii cu aproximativ 105 milioane lei

Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale „Poşta Română” a aprobat, luni, o creştere a fondului de salarii la nivelul maxim prevăzut de lege, respectiv...
Ultima oră
Pe aceeași temă