Cererea autoritatilor romane ca, din transele a doua si a treia ale imprumutului de la FMI, sa fie indreptata macar o parte catre finantarea deficitului bugetar, si nu sa intareasca in continuare rezervele la dispozitia Bancii Nationale pentru apararea cursului leului, a pus, fara indoiala, anumite probleme oficialilor institutiei financiare de la Washington. Caci, potrivit chiar statutului FMI, institutia acorda asistenta financiara tarilor membre doar pentru dificultati de balanta de plati externe. Pentru FMI, deficitul bugetar este numai un instrument, si anume unul important, pentru atingerea unor obiective legate de echilibrarea contului curent extern si de macrostabilizare economica in general. Aceasta, evident, in teorie, pentru ca in practica banul eventual primit de o tara de la FMI poate ajunge, prin intermedierea sistemului bancar si financiar, sa finanteze si deficite bugetare.
Este exact ceea ce se intampla pe scara larga de cateva luni in Romania, de la primirea primei transe din imprumutul-mamut contractat de la FMI. Banii de la FMI se duc sa consolideze rezerva valutara internationala a Bancii Nationale. Aceasta din urma elibereaza in contrapartida, potrivit chiar acordului cu FMI, sume in valuta din rezervele minime obligatorii detinute la BNR de catre bancile comerciale. Acestea imprumuta Ministerul de Finante, insetat de bani, pentru a finanta deficitul bugetar. Atat de mare este setea de bani a Ministerului de Finante incat Banca Nationala mai imprumuta si separat, dincolo de banii de la FMI, bancile comerciale, pentru ca acestea sa aiba la dispozitie resurse cu care sa crediteze Ministerul de Finante. S-a ajuns ca Ministerul de Finante sa se imprumute de la banci in fiecare zi spre a onora platile cu salariile si pensiile, conditii in care, chiar de patru-cinci ori pe luna, Banca Nationala organizeaza creditari pentru banci.
Inutil de subliniat ce costisitoare este aceasta intermediere de catre bancile comerciale! Eliberarile de valuta din rezervele minime obigatorii sunt gratis, iar imprumuturile catre banci sunt la dobanzi mici. In schimb, creditarea de catre banci a Ministerului de Finante se face la dobanzi babane. Contribuabilul care plateste dobanzile la imprumuturile contractate de Ministerul de Finante este cocosat, fiind incarcat si cu dobanda perceputa de Banca Nationala, si cu cea perceputa de banci. si, evident, la rambursarea catre FMI, platile vor include si dobanzile pretinse de acesta.
O trecere directa a banilor de la FMI catre Ministerul de Finante ar fi, nu este greu de observat, cu mult mai putin costisitoare, eliminand birul spetitor catre intermediarul operatiunii, respectiv bancile comerciale. In plus, acestea ar fi coborate din raiul nemeritat in care le-a urcat setea de bani a statului roman, ajuns in incapacitate de plata (un rai al imprumuturilor fara risc si cu dobanzi inalte), si ar fi intrucatva impinse sa mai imprumute si economia reala, ceea ce acum nici nu se gandesc sa faca si la ceea ce chiar statul, intr-un fel, le obliga. Uimind pe multi, FMI a admis redirectionarea cu pricina. Aceasta "flexibilitate", aparent binefacatoare pe termen scurt, este insa o mare capcana. De ce exista de fapt deficit bugetar si de ce se imprumuta statul in disperare, indiferent daca de la banci (caci, potrivit regulilor economiei de piata, n-are voie sa se imprumute direct de la banca centrala) sau, mai nou, de la FMI? Pentru ca, in conditiile prabusirii economice, veniturile la buget scad si, din motive politice si electorale, Guvernul nu vrea sa diminueze corespunzator cheltuielile. Indeosebi se incearca a se pastra ceea ce nu poate fi pastrat in 2009, in conditiile crizei, respectiv salariile si pensiile din 2008 din sistemul bugetar. Nu reducerea poverii de imprumutare pentru finantarea deficitului prin ocolirea costisitorului intermediar bancar este problema, ci amputarea masiva de catre Guvern a recurgerii in sine la credite, prin limitarea cheltuielilor bugetare la ceea ce permit veniturile si disponibilitatile unui deficit rezonabil.
Nu este admisibil ca un deficit bugetar, vecin cu delirul, de 7-8% echivalent PIB sa inlocuiasca, in actualele conditii de criza, delirul deficitului extern de 13-14% echivalent PIB din anii trecuti. Sectorul privat, care era responsabil de aceasta aiureala periculoasa, a dovedit o remarcabila capacitate de a se adapta conditiilor, reducand tot: salarii, productie, importuri. Statul n-a facut insa ajustari in buget. In mod obiectiv, acesta nu poate ramane la cheltuielile anterioare. Daca deficitul bugetar este impins anul acesta la 7-8% echivalent PIB, va fi absolut prapad in 2010! Caci, pentru a se ajunge in 2011, asa cum a impus Comisia de la Bruxelles, in normele Uniunii Europene privind deficitul bugetar (adica sub 3% echivalent PIB), ar urma ca in 2010 sa se amputeze tot in carne vie: si salarii, si pensii, si alocatii pentru investitii! Chiar si cu redirectionarea imprumutului de la FMI, un deficit de 7-8% echivalent PIB in 2009 este un delir ce ar trebui evitat!
