România Liberă: Cum ați ajuns să iubiți meseria de cascador? Care este legătură cu zona de unde veniți: Luncavița, Tulcea?
Gigel Andrabulea: Da, într-adevăr sunt născut în Luncavița, Tulcea. Sunt marinar de profesie. Părinții mei au fost marinari, atât mama, cât și tata și atunci am îmbrățisat această meserie. Nu prea este o legătură între marinărie și cascadorie, practic mie nu mi-a plăcut la început cascadoria. Odată cu mutarea familiei mele în București am văzut un curs de cascadorie și am zis hai să fac și eu un curs de auto-moto, ceea ce-mi plăcea mai mult. Dar în nici un caz nu voiam cascadoria. După aceea am ajuns sub bagheta maestrului Szobi Cseh. A început să-mi placă din ce în ce mai mult și m-am îndrăgostit de această meserie.
Este adrenalina liantul dintre marinărie și cascadorie?
Adrenalina în navigație este prezentă. După cum știm din istoria navigației evenimentele nefericite pe mare, dar și cele fericite, apar mereu. Furtuna sau valurile creează o mare adrenalină ca în cascadorie.
Ce face deosebită această meserie față de celelalte ramuri ale domeniului artistic?
Cascadoria se definește foarte clar, este utilă de regulă în cinematografie, și în teatru, și în film de televiziune. Dar a fost utilă și în afara platoului de filmare. Cascadorii români au participat și la evenimentele nefericite ale României, în afara platourilor de filmare: la cutremurul din 1977, la revoluția din 1989, la inundații.
Colegii noștri care nu mai sunt printre noi, foarte puțini mai sunt de atunci, au scos oameni de sub dărâmături, au plecat în timpul filmărilor de la Buftea atunci și au dat o mână de ajutor celor de la intervenții, dar ei au riscat cel mai mult intrând prin toate cotloanele dărâmăturilor ca să scoată oamenii de acolo și au scos în jur de 40 oameni. Dide Nicolae, Mircea Pascu sunt în viață dintre cei care au participat. Ei identificau supraviețuitorii prin bătăile în perete ale lor. Mulți au băut apă de pe pereții clădirilor dărâmate ca să reziste.
Este cascadorul un sportiv, un atlet? Ce aptitudini trebuie să aibă? E mai complexă decât meseria de actor?
Cascadorul îmbină arta cu sportul. De regulă, în meseria asta, de la filmele lui Sergiu Nicolaescu, că de acolo a început istoria ei, cascadorii au fost selectați din rândul sportivilor: din rugby, din box. Szobi Cseh avea lângă el fizionomii mai robuste din acrobație, din circ, din călărie. Au fost mereu mulți veniți, dar puțini aleși. Trebuie să te adaptezi, cel mai ușor se adaptează sportivul. După aceea se lucrează la actul artistic, la interpretare pentru că îmbinarea asta este un lucru important. Dacă nu transpui mișcarea sportivă într-un act artistic nu apare nici un efect.
Care a fost regizorul român care a pus în valoare cel mai bine meseria de cascador?
Indiscutabil Sergiu Nicolaescu. Mihai Viteazul este o capodoperă și la Hollywood pe care studenții americani o studiază. El a „născut” această meserie, iar maestrul Szobi Cseh a creat această familie a cascadorilor, a dus-o mai departe, ne-a dat-o tuturor.
Filmele istorice din occident vin în România pentru că lupta de sabie și călăria sunt incomparabile cu ce este la ei.
Care este amintirea care v-a marcat cel mai profund de pe platourile de filmare?
Cel mai dificil lucru pe care l-am avut de făcut a fost într-un spectacol din 1996, premiat cu Hercules, cel mai prestigios premiu al cascadorilor la prezentări de film. A fost pentru filmul „Face/ Off ” al lui Nicholas Cage și John Travolta din 1997, filmat la Casa Poporului. Premiul Hercule este practic echivalentul Oscarului la nivelul artiștilor cascadori.
Acolo am filmat căderi de la mare înălțime. Doar eu și un grec facem așa ceva în lume, căderi de la 40-50 m pe saltele pneumatice sau pe cartoane.
Noi îi pregătim pe cei de la ISU să facă exerciții. Ei nu cunosc toate aspectele unor astfel de manevre. Noi știm ce se întâmplă, cum trebuie pregătită salteaua, cum trebuie să cazi în saltea, cum trebuie să pregătești pe cel care trebuie să cadă în situații dificile, cum să amplasezi, care este timpul operativ și câți oameni trebuie să participe la lucrul acesta.
Eu fac lucrul acesta de 30 de ani. Fac căderi de la mare înălțime de probă pentru toate saltelele venite în România. Prima saltea venită în România a fost verificată de mine, căzând pe ea de la 25 de metri.
Căderea se face pe spate sau într-o parte, nu poți să cazi în picioare, este exclus așa ceva. Am văzut că cei de la ISU au spus că o căzătură în picioare te poate salva. Nu este adevărat, nu te salvează.
Care este filmul la care țineți cel mai mult ca artist cascador? Dar actorul care v-a impresionat cel mai mult și ați avut o colaborare foarte bună?
Clar cu Jean Claude Van Damme. Cu el am 3 filme. Este un tip deosebit, el a fost sportiv de performanță. Noi, cascadorii, am lucrat foarte bine cu el, dar și cu ceilalți actori. Am dublat actori de mare valoare cum ar fi Nicholas Cage, Steven Seagal, Adrian Paul, Kevin Costner. Kevin Costner este un om deosebit, iubește caii și este simplu ca artist oriunde, inclusiv la locul de filmare.
Filmul unde am avut o cascadorie destul de complicată a fost „Femeia în roșu” a lui Mircea Veroiu. Trebuia să o dublez pe actrița Maria Ploaie, a trebuit să mă bărbieresc peste tot și să fiu în veșminte de femeie. Trebuia să cad de la 15 m, într-un interior de curte, cu scări foarte apropiate, ca într-o spirală. Coordonatorul Popa Vasile a spus că „Eu nu pot să omor omul. Renunțăm la filmare.” Eu atunci i-am zis „Lasă-mă să filmez, am nevoie de scena asta.” Locul unde trebuia să cad era mic, jos erau niște cartoane. Eu am insistat, deși regizorul și coordonatorul nu au fost de acord.
La „Triunghiul morții” am făcut explozii de au căzut malurile pe noi, în tranșee. Ne-au astupat acolo cu pământ. Am și o cascadă cu foc unde ard.
O cascadă foarte complicată a fost și în filmul „Elite” unde mi-am lăsat barba să crească. S-a filmat la Constanța, în decembrie, trebuia să cădem morți, împușcați, de pe puntea unui vas direct în apa mării de doar 4 grade. Murise un militar chiar cu două zile înainte, de stop cardiac. Ce era de făcut? Am vorbit cu un militar de acolo să ne dea două costume de neopren. Când să înceapă filmarea, militarul zice că nu mai are cum pentru că le-a închis comandantul în magazie. Cu o noapte înainte, la hotel, am dat pe noi când cu apă caldă, când cu apă rece pentru a putea obișnui pielea cu variațiile de temperatură, pielea având rol de termoregulator.
Stopul cardiac se face datorită șocului, dar dacă ai corpul adaptat nu mai e un pericol. Bineînțeles că m-a aruncat de la 7 metri, în apă mort, fără scafandru la locul de filmare, fiind o problemă mare, fără barcă, apa adâncă de 30 metri. Înainte mi-am băgat 3 sticle de jumătate de litru, goale pentru ca măcar să plutesc, să nu mă duc la fund, dar și ele au sărit în timpul căzăturii. A trebuit să stau în apă pentru că mai trebuia să mai sară cineva. Eu eram mort, după ce mă împușcau unii, mă aruncau în apă și trebuia să vadă regizorul asta, să stau mort în apă ca să filmeze.
Am avut și la „Tăișul briciului”, un film francez care a luat premiu și am concurat cascada la cea mai bună căzătură, francezii fiind impresionați pentru că eu cădeam cu o perdea în brațe și trebuia să mă coordonez. În aer dacă ești viu trebuie să te miști, iar dacă ești împușcat nu te mai miști.
Cu ce provocări se confruntă în general cascadorii români? Care sunt cele mai apăsătoare probleme?
Cea mai apăsătorare problemă în momentul de față, după revoluție, este că filmele românești au scăzut în intensitate, iar acum vin și foarte multe filme din străinătate. În străinătate sunt oarecum puși la punct cu legislația. În 2002 am inclus în nomenclatorul de meserii această profesie. În 2008 am făcut standardul ocupațional și, imediat, în 2009-2010, am promovat un proiect legislativ pentru că majoritatea cascadorilor care au încercat să iasă la pensie, după 1989, s-a confruntat cu multe probleme. Noi lucrăm cu întreruperi, nu avem contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Avem contracte de prestări-servicii, adică filmezi 2, 3 sau 5 zile într-un film, cât are nevoie de tine. Pentru că noi nu suntem actori, suntem cascadori, practic dublăm actorii în situații de risc. Atunci, noi nu filmăm tot filmul, ci doar acolo unde este necesar astfel încât legea 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, nu ne avantajează sub nici o formă, practic nu se poate pune aplicare. De ce? Pentru că cei 15 ani de activitate ceruți de lege, pentru pensie, artistul-cascador nu-i poate aduna. Pe această lege nici unul din casacadori nu este pensionar. Majoritatea cascadorilor, după 300-400 de filme, ies cu o pensie socială, pensia minimă de 800 lei care se acordă. Oameni care și-au riscat viața, care după 50 de ani au multe sechele și boli.
Să știți că adrenalina nu rezolvă alte afecțiuni pe care le are corpul, nu le rezolvă. Tot ce înseamnă adrenalină, asta nu au înțeles-o mulți tineri, are un efect negativ asupra psihicului, asupra sistemului nervos. Ei ne-au întrebat de atâtea ori: bine, bine, dar meseria este foarte riscantă, dumneavoastră nu vă este frică? Cine spune că nu-i este frică să facă meseria asta, are altă problemă. Gândești, este firesc să apară teama, dar trebuie să o controlezi. Este exact ca la examen. Dacă nu te simți pregătit la examen îți tremură toate lagărele, pe când atunci când ești pregătit ești foarte relaxat.
Când era Szobi la filmare, erai în siguranță, absolut toată lumea era în siguranță.
Colegii noștri au ieșit la pensie, au ieșit la limita de vârstă pentru că un cascador nu poate să ducă această meserie până la 100 de ani. Nu mai poate să facă la peste 50 de ani ce făcea la 20 de ani.
Nu avem cum să ne pensionăm pe această meserie și atunci noi am promovat un act normativ, cerând sprijunul în stânga și în dreapta, pe la parlamentarii români.
Într-un final l-am găsit pe domnul deputat Daniel Gheorghe pe care deja l-am inclus în echipa noastră de cascadori pentru că a avut mare curaj să ne ajute cu această lege a cascadorilor. Astfel, pentru noi, a devenit un cascador de al nostru. Până acum nimeni nu a avut acest curaj. Domnul Daniel Gheorghe a înțeles sensibilitatea, afecțiunea și drama prin care au trecut cascadorii români de-a lungul vieții. Dacă această lege nu va fi promovată, atunci această meserie va dispărea. Ar fi dramatic pentru țara noastră ca o meserie atât de frumoasă, care a ajutat la realizarea a numeroase filme deosebite, să dispară pur și simplu.
E mai grea liniștea și monotonia pandemiei decât scenele riscante pe care le executați?
Și pe noi, ca și pe ceilalți, această pandemie ne-a afectat.
Nu este mai riscantă meseria ca pandemia, pandemia este mai riscantă pentru că a adus efecte negative majore. Meseria asta nu a creat efecte negative, a adus întotdeauna ceva bun, un plus.
Sunt utili cascadorii și în afara platourilor de filmare?
Asta discutam și cu domul Raed Arafat. I-am spus: „Iertați-mă, problemele astea cu rătăcirea copilului sau cu persoanele dispărute nu se rezolvă prin căutatul la pas. Nu e în regulă, pentru că am găsit un copil, după 7 zile, într-o groapă, nemâncat de animale sălbatice sau domestice, care murise de frig. De ce? Pentru că pasul ia timp, e timp pierdut. Haideți să facem salvatori călare. Calul urcă la deal, merge la vale, prin zone vulnerabile, merge pe cărări, ajunge repede la locul respectiv, dotat cu GPS. Arafat a zis: „nu a existat până acum așa ceva, e o idee foarte bună.”
Asta s-a întâmplat în munți, în ianuarie 2014, când s-a prăbușit Iovan cu avionul și a murit fata respectivă. S-a ajuns la pas foarte târziu.
Având în vedere condițiile dificile pentru cascadori în România și neglijența autorităților, dacă ați mai avea 17 ani, ați mai face această meserie?
Sigur m-aș apuca, dar aș face și altele.
Noi acum dorim să facem o școală pentru tineri ca să ducă mai departe această meserie.
În meseria asta nu poți face două luni școală și ești cascador, numai în timp se prinde experiența. Noi am făcut 5 ani de stagiatură cu Szobi Cseh care a fost coordonatorul. A existat o colaborare între asociație și UNATC atunci.
Cascadorii fac lucruri un pic mai complexe, mai dificile, dar și actorii trebuie să capete ceva deprinderi artistice și de mișcare: și ceva călărie, și ceva bătaie în film de acțiune pentru că el este pionul principal în film, dar și în teatru.
