6 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBursele europene au deschis luni în urcare, în aşteptarea unor măsuri anticriză...

Bursele europene au deschis luni în urcare, în aşteptarea unor măsuri anticriză în UE

Bursele europene au deschis luni în urcare, anunţând cea de-a treia şedinţă de creştere, datorită speculaţiilor că Banca Centrală Europeană (BCE) şi liderii europeni vor lua noi măsuri împotriva crizei datoriilor de stat, transmite Bloomberg, citată de Mediafax.

Preţul porumbului a atins un nou record din cauza secetei persistente din Statele Unite, în timp ce moneda euro s-a depreciat cu 0,3% faţă de dolar.

Indicele Stoxx Europe 600 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,5% în debutul şedinţei bursiere, după opt săptămâni consecutive de avans.

În Asia, indicele MSCI Asia Pacific al pieţelor emergente a crescut cu 0,9%, recuperând aproape în totalitate pierderile din luna iulie.

Preţurile la porumb şi soia au urcat cu peste 2%, la noi recorduri.

Preşedintele BCE, Mario Draghi, se întâlneşte luni la Frankfurt cu secretarul general al Trezoreriei Statelor Unite, Timothy Geithner. De asemenea, Draghi se va întalni în aceste zile cu şeful băncii centrale a Germaniei, Jens Weidmann, în încecarea de a obţine sprijinul acestuia pentru o nouă serie de achiziţii de obligaţiuni guvernamentale

Şeful BCE a declarat săptămâna trecută că va face tot ceea ce este necesar pentru a asigura supravieţuirea monedei euro. Liderii de la Berlin, Paris şi Roma au subscris de asemenea afirmaţiilor lui Draghi.

Propunerile lui Draghi vizează achiziţia de obligaţiuni guvernamentale direct de pe piaţa principală de către Mecanismul European de Stabilitate, însoţite de intervenţii BCE pe piaţa secundară pentru a asigura reducerea dobânzilor, au declarat recent două surse apropiate situaţiei.

O nouă scădere a dobânzii de politică monetară şi un nou program de finanţare pe termen lung de la BCE către băncile comerciale sunt de asemenea printre variantele luate în calcul de oficialităţi.

Cele mai citite

UE dă noi sancțiuni ce vizează în special „flota fantomă” a Rusiei

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra celui de-al 15-lea set de sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul său de...

Maratonul guvernării: au fost primele discuții tehnice, dezbaterile continuă joi

Discuțiile de până acum au fost „exploratorii”, fără nimic concret Comisia comună pentru realizarea programului de guvernare a avut miercuri, la Parlament, primele dezbateri tehnice,...

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă