11.1 C
București
marți, 8 octombrie 2024

Breviar

Masuri de combatere a pirateriei si contrafacerilor

La solicitarile Comisiei Europene au fost introduse in legislatie masuri privind protectia drepturilor de proprietate intelectuala si industriala in Romania, prin ordonanta de urgenta. Termenul-limita dat de Comisia Europeana este septembrie 2005 pentru introducerea unor astfel de masuri, precum si pentru combaterea fenomenului de contrafacere si piraterie a marfurilor protejate ca obiecte de proprietate industriala si intelectuala. Legislatia romaneasca a fost corelata cu Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind drepturile de proprietate intelectuala, conform angajamentelor asumate de Romania. Senatorii au adoptat aceasta ordonanta.

Sprijin pentru culturile de toamna

Senatul a adoptat ajutorul direct acordat de stat pentru suprafete de pana la 5 ha, inclusiv, producatorilor agricoli pentru infiintarea culturilor de toamna din 2005. Beneficiarii sprijinului sunt persoanele fizice care au in proprietate un teren arabil si il exploateaza direct, persoanele fizice proprietare de teren organizate in exploatatii fara personalitate juridica sau in societati agricole constituite conform Legii 36/1991 privind societatile agricole, precum si alte forme de asociere in agricultura si persoanele fizice proprietare de teren arabil dat in arenda, conform Legii 16/1994. Sprijinul acordat este in valoare de 175 RON/ha, din care 135 RON/ha pentru achizitionarea de seminte, ingrasaminte chimice, pesticide si 40 RON/ha pentru achizitionarea de motorina.

Modificari in procedura executarii silite

Fiscul a anuntat ca procedura de executare silita a suferit o serie de modificari prin schimbarea Codului de procedura fiscala. Astfel, masurile de executare silita se ridica prin decizie intocmita in cel mult 5 zile de la data la care a incetat executarea silita, de catre organul de executare care le-a aplicat. O alta modificare este stabilirea unei perioade de cel mult 6 luni pentru care organele fiscale pot dispune, la cererea contribuabililor, suspendarea temporara totala sau partiala a executarii silite prin poprirea conturilor bancare, in situatia in care popririle infiintate de organele fiscale genereaza imposibilitatea debitorului de a-si continua activitatea economica, cu consecinte sociale deosebite. Mai este posibila exceptarea de la executarea silita prin poprirea sumelor reprezentand credite nerambursabile sau finantari primite de la institutii sau organizatii internationale pentru derularea unor programe ori proiecte.

Cele mai citite

Armata română se va dota cu sisteme radar Sentinel

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea de sisteme radar de supraveghere aeriană Sentinel pentru România, a anunţat, luni, Ambasada Statelor Unite la...

Diana Iovanovici-Șoșoacă s-a plâns PE că CCR i-a respins candidatura la prezidențiale

Eurodeputata Diana Iovanovici-Şoşoacă s-a plâns luni seară în Parlamentul European, la procedura discursurilor de un minut, după ce Curtea Constituţională a României i-a respins...

Român condamnat la 11 ani şi şase luni de închisoare, adus în țară din Italia

Un bărbat dat în urmărire internaţională, după ce a fost condamnat la 11 ani şi şase luni de închisoare pentru trafic de persoane, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă