-0.1 C
Bucharest
Saturday, 9 December 2023
HomeInvestigații România LiberăBoc are sâmbătă o întrevedere cu delegaţia FMI

Boc are sâmbătă o întrevedere cu delegaţia FMI

Premierul Emil Boc are sâmbătă o întrevedere cu delegaţia FMI, pentru prima dată de la începerea actualei misiuni de evaluare, potrivit unor reprezentanţi ai Executivului. Guvernul a anunţat vineri, printr-un comunicat, că premierul Emil Boc şi ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, lucrează în prezent la finalizarea scrisorii de intenţie la acordul stand-by încheiat cu FMI. “Această scrisoare conţine, ca şi puncte centrale, măsurile anunţate, care conduc la menţinerea deficitului bugetar sub 7% din PIB, stopând practic creşterea deficitului bugetar la 9%, cum s-ar fi întâmplat în lipsa acestor măsuri”, potrivit comunicatului remis NewsIn.

Joi, preşedintele Traian Băsescu a anunţat că nu se vor majora TVA şi cota unică, dar că începând cu 1 iunie se va reduce fondul de salarii cu 25% în întreaga administraţie, fiind previzibilă şi o reducere a pensiilor cu 15%, a ajutorului de şomaj cu un procent similar, dar şi tăirea drastică a unor subvenţii.

Cele mai citite

Cât te costă să faci Revelionul cu Bădălău

Monato, salonul de evenimente deținut de fiica baronului PSD de Giurgiu Niculae Bădălău, se pregătește să ofere o experiență de Revelion cu adevărat...

Când vor circula trenurile din România cu 160 km/h?

Viteza medie cu care un tren de călători circulă la ora actuală în România este de 44 km/h. Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean a...

David Popovici, în semifinalele probei de 100 m liber, la Europenele de la Otopeni

David Popovici s-a calificat cu al doilea timp în semifinalele probei de 100 m liber, în această dimineaţă, la Campionatele Europene de înot în...
Ultima oră
Pe aceeași temă